Lucrările de reabilitare termică numai cu autorizaţie !

Lucrările de reabilitare termică a imobilelor din Braşov pot fi realizate doar după obţinerea unei autorizaţii de construcţie de către conducerea asociaţiei de proprietari sau locatari.
Purtătorul de cuvânt al municipalităţii, Sorin Toarcea, a ţinut să precizeze că autorizaţia, precum şi lucrările trebuie să vizeze întregul imobil şi nu doar un palier sau un apartament. Cei ce nu vor ţine cont de aceste cerinţe se pot aştepta la amenzi, dar şi la bani aruncaţi în cazul că izolaţia nu este bine făcută. Reprezentanţii Primăriei atrag atenţia că este vorba şi despre estetica imobilelor, fiindcă unii s-au apucat să izoleze pe bucăţi, iar acum o serie de blocuri sunt neterminate şi inestetice. În ultimii doi ani au beneficiat de intervenţii prin Programul naţional de reabilitare termică un număr de peste 90 de blocuri, fiind alocate de la bugetul de stat şi cel local peste 40 de milioane de lei. Municipalitatea a înregistrat în ultima perioadă peste 150 de cereri de finanţare a izolării unor blocuri din toate cartierele oraşului, eliberând, deja, un număr de peste 30 de autorizaţii de intervenţie sau construire.
Adrian Munteanu

Sursa: bzb.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Lumina Sfântă a fost împărţită clerului ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Lumina Sfântă a fost împărţită, la prânz...

Parteneri