Fermierii din Harghita vor primi formularele pentru depunerea declaraţiilor anuale pentru cota de lapte prin intermediul primăriilor sau al asociaţiilor crescătorilor de animale.

Spre deosebire de anul trecut, distribuirea nu se mai face prin Poştă, întrucât Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură vrea să facă economii. Directorul APIA Harghita, Haschi Andras, a declarat că distribuirea celor 7000 de formulare ar fi costat instituţia pe care o conduce aproximativ 20.000 lei. De aceea s-a luat decizia distribuirii prin primării şi asociaţiile crescătorilor de animale. Excepţie face municipiul Miercurea Ciuc, unde deţinătorii de animale au primit aceste formulare prin poştă, ca şi în anii trecuţi. Haschi Andras consideră că datorită rolului activ al primăriilor şi al asociaţiilor în cadrul comunităţilor rurale, aceste se vor asigura ca persoanele interesate să fie înştiinţate şi să intre în posesia formularelor. Termenul limită de depunere a acestor formulare la APIA, personal sau prin Poştă, este 14 mai.

Ioana Dima 

 

 

Sursa: adevarul.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Centru modern de reciclare a deșeurilor ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În această vară va începe construirea Ce...

Parteneri