În Tg Mureş există consumatori care au trecut iarna cu factură de 0 lei!

Cu toate că factura lunară la încălzire a vecinilor lor a fost mică, de circa 70 lei lunar, unii târgumureşeni ce locuiesc pe strada Sârguinţei la numerele 18 şi 20, au scos doar 2-3 lei din buzunar pe lună.

Această sumă reprezintă, de fapt, consumul comun, aşadar factura individuală este, potrivit preşedintelui Asociaţiei de proprietari nr 191, Gheorghe Coşa, de „Zero lei”:

În cartierul Budai, la cei circa 160 de abonaţi rămaşi în sistemul centralizat de încălzire, consumul pe această iarnă a fost cu circa 10% mai mic decât în anii trecuţi.

Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de proprietari din Tg Mureş, Budai Ştefan, a declarat că oamenii sunt în general multumiţi de serviciile oferite de firma E-Star, cea care a înlocuit, parţial, fostul Energomur.

Budai Ştefan a precizat că el are în apartament centrală individuală, însă vecinii săi, legaţi la furnizorul centralizat de termie, nu plătesc cu mult mai mult.

Purtătorul de cuvânt al firmei E-Star, Balogh Katalin, a ţinut să precizeze că facturarea directă a cetăţenilor nu se poate realiza decât în cazul celor care au, în blocuri, sistemul de distribuţie pe orizontală, şi care-şi pot regla consumurile.

La ora actuală, firma E-Star are circa 8000 de clienţi în municipiul Tg Mureş, însă, potrivit lui Balogh Katalin numărul lor va creşte în această vară, prin consumatori care se vor racorda la apa caldă de consum. 

Valeriu Russu 

 

 

Sursa: mediafax.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocşi şi greco catolici su...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este ziua în care ne amintim de Cina cea...

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Medicii atrag atenția că digestia va fi ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Sunt ultimele zile în care piețele și ma...

Parteneri