Mai mulţi bani pentru Piaţa Teatrului din Tg. Mureş.

Pentru modernizarea Pieţii Teatrului din Tîrgu-Mureş primăria plăteşte cu 30% mai mult.

Investiţia este în curs de finalizare, iar modificarea de preţ era normală, susţin reprezentanţii Primăriei, deoarece indicatorii tehnico-economici au fost întocmiţi şi aprobaţi cu preţuri la nivelul lunii februarie 2007.

De atunci până în 2012, TVA-ul a fost majorat de la 19% la 24%, dar şi preţurile la materiale, transport, manoperă şi utilaje au crescut.

De asemenea, au apărut lucrări suplimentare neprevăzute de consolidare a structurii pasajului subteran (grinzi, stâlpi, planşeu), precum şi a unor elemente componente ale ansamblului cum ar fi jardiniere, parapeţi, etc, datorită degradărilor accentuate produse de la data întocmirii expertizelor tehnice (2005) şi a proiectului (2007), până la data execuţiei lucrărilor, dar şi adaptarea unor părţi din proiect la situaţia din zonă (modificarea unor trasee de reţele de apă şi canalizare din cauza unor obstacole sau situaţii ivite în teren, prevederea consolidării şi  hidroizolării planşeului criptei franciscanilor, precum şi a rezervorului de apă pentru incendiu, aflat sub treptele de acces la Teatrul Naţional, etc.).

Toate au determinat creşterea preţului cu aproximativ 30 de procente, a explicat consilierul Kolosvari Zoltan, lucru acceptat de aleşii locali în ultima şedinţă din luna mai.

Potrivit devizului, valoare totală a investiţiei este de peste 14 milioane de lei, inclusiv TVA, adică aproximativ 3,3 milioane de euro.

Adela Moldovan

 

 

Sursa: radiomures.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocşi şi greco catolici su...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este ziua în care ne amintim de Cina cea...

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Medicii atrag atenția că digestia va fi ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Sunt ultimele zile în care piețele și ma...

Parteneri