Fundaţia „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe organizează sâmbătă cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului „Tinere talente”
Manifestarea este dedicată deopotrivă Zilei Copilului şi dramaturgului Ion Luca Caragiale, de la naşterea căruia s-au împlinit anul acesta 160 de ani.
Pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Sfântu Gheorhe vor evolua elevi de la mai multe şcoli din judeţul Covasna, care vor prezenta suite de dansuri populare, obiceiuri tradiţionale româneşti, scenete, poezii, melodii de muzică uşoară şi clasică.
Festivalul este organizat de fundaţia „Mihai Viteazul” cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Covasna şi Consiliul Municipal Sfântu Gheorghe.
Mara Deleanu