Culturile de cartof ale fermierilor braşoveni sunt definitiv compromise

În timp ce grâul şi rapiţa au înregistrat scăderi ale producţiei cu 30%, în judeţul Braşov  culturile de cartof şi porumb sunt definitiv calamitate.

Preşedinte Asociaţia Cartofului, Ioan Benea spune că, nici în situaţia în care ar ploua torenţial de aici încolo, cartoful nu mai poate creşte, pentru că este deja maturizat. El nu ar putea să joace decât rolul de sămânţă pentru culturi viitoare.

Neputincioşi în faţa secetei care le-a pârjolit culturile, fermierii braşoveni au cerut ajutorul autorităţilor, cărora le-au solicitat decretarea stării de necesitate şi instituirea comisiilor locale pentru constatarea pagubelor. Cu procesele verbale de constatare a pagubelor, fermierii vor să obţină de la camerele de comerţ certificate de forţă majoră, pe care să le prezinte furnizorilor şi băncilor ca să scape de penalităţi. 

Producţia de cartofi va ajunge abia la 20% din cea de anul trecut, astfel că în pieţe marfa autohtonă va fi înlocuită de cartofi de import, care costă mult mai mult.

Adrian Munteanu 

 

 

Sursa: agerpres.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creștinii ortodocși și greco-catolici pa...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Recomandări privind aditivii conținuți d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pregătirile pentru sărbătorile de Paşte ...

Parteneri