Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Zeci de firme braşovene folosesc munca la negru

Publicat de radiomures, 31 iulie 2012, 00:00

Acestea au fost depistate de Inspectoratului Teritorial de Muncă Braşov, al cărui obiectiv principal rămâne combaterea muncii fără forme legale. Pentru aceasta controalele au fost intensificate şi din cei aproape 2.000 de angajatori verificaţi în primele şase luni ale anului, 74 de agenţi economici au fost depistaţi ca având angajaţi fără forme legale. În total s-au găsit 222 de persoane, dintre care 83 de femei şi un tânăr, care nu aveau nici un fel de contact încheiat cu firmele care le foloseau munca. Inspectorii au întocmit documentaţia care a fost transmisă organelor de cercetare penală, având în vedere că s-a constatat existenţa unor elemente care conduc la întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de Codul Muncii, referitoare la primirea la muncă a unui număr mai mare de 5 persoane fără forme legale. În cazul societăţilor depistate cu mai puţin de 5 angajaţi la negru, acestea au primit amenzi, în valoare totală de 1.230.000 lei. În continuare, dacă se va dovedi că angajatorii nu vor să-şi respecte obligaţiile, ei riscă sancţiuni între 5.000 şi 10.000 lei. 

Adrian Munteanu

 

 

40 de exemplare de animale noi la Zoo Tg.Mureș
Eveniment joi, 20 noiembrie 2025, 11:19

40 de exemplare de animale noi la Zoo Tg.Mureș

Grădina Zoologică din Târgu Mureș și-a îmbogățit colecția cu noi locatari, anunță administrația. Peste 40 de exemplare de animale au fost...

40 de exemplare de animale noi la Zoo Tg.Mureș
Radio România Mureș
Eveniment miercuri, 19 noiembrie 2025, 11:13

Mureș: Cercetări într-un dosar de pornografie, viol asupra unui minor și șantaj

Polițiștii și procurorii din Mureș fac cercetări într-un dosar de pornografie infantilă, viol asupra unui minor și șantaj. Astăzi a fost...

Mureș: Cercetări într-un dosar de pornografie, viol asupra unui minor și șantaj
Brașov: Trafic reluat între Brașov și Predeal, în urma unui accident cu scurgeri de acid azotic pe DN1, în zona Timișul de Jos
Eveniment miercuri, 19 noiembrie 2025, 08:33

Brașov: Trafic reluat între Brașov și Predeal, în urma unui accident cu scurgeri de acid azotic pe DN1, în zona Timișul de Jos

Traficul este blocat la această oră pe DN1, între Brașov și Predeal după ce o cisternă încărcată cu substanțe periculoase s-a răsturnat....

Brașov: Trafic reluat între Brașov și Predeal, în urma unui accident cu scurgeri de acid azotic pe DN1, în zona Timișul de Jos
Radio România Mureș
Eveniment marți, 18 noiembrie 2025, 13:31

Braşov, Sibiu şi Craiova – cele mai căutate destinaţii pentru târgurile de Crăciun

Târgurile de Crăciun din România impulsionează turismul intern, cererile pentru sejururi în aceste locaţii fiind deja în creştere, potrivit...

Braşov, Sibiu şi Craiova – cele mai căutate destinaţii pentru târgurile de Crăciun
Eveniment marți, 18 noiembrie 2025, 13:29

Trei persoane rănite într-un accident produs în localitatea Abuș din județul Mureș

Potrivit ISU Mureș, un autoturism a intrat într-un stâlp. În urma evenimentului au rezultat trei victime: o persoană în cod roșu și două...

Trei persoane rănite într-un accident produs în localitatea Abuș din județul Mureș
Eveniment marți, 18 noiembrie 2025, 13:27

„Cufăr al timpului” la Biblioteca Judeţeană Mureş

Biblioteca Județeană Mureș sărbătorește 112 ani de activitate continuă, iar săptămâna 17-22 noiembrie este dedicată cărții și...

„Cufăr al timpului” la Biblioteca Judeţeană Mureş
Eveniment luni, 17 noiembrie 2025, 15:40

Conferinţă despre rezilienţa apei în zonele montane, la Miercurea-Ciuc

Preşedinta Comitetului European al Regiunilor, Tüttő Kata, a participat azi, la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Cinegetică şi Resurse...

Conferinţă despre rezilienţa apei în zonele montane, la Miercurea-Ciuc
Eveniment luni, 17 noiembrie 2025, 15:37

„Seară pentru Transilvania fără droguri”, la Târgu Mureș

Mai multe organizații neguvernamentale organizează la Târgu Mureș, pentru prima dată în România, un eveniment informal, cultural, muzical și...

„Seară pentru Transilvania fără droguri”, la Târgu Mureș