Aproximativ 1200 de hectare au fost mistuite de flăcări în Harghita

Aproximativ 1200 de hectare de vegetaţie uscată şi fond forestier au fost mistuite de flăcări în Harghita în ultimele trei luni.

Numărul incendiilor este mult mai mare decât în anii precedenţi. Purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciubotariu, a declarat că în lunile iunie, iulie şi august s-au produs 132 de astfel de incendii, pentru stingerea cărora au intervenit aproximativ 4700 de pompieri militari, civili, silvicultori, vănători de munte, jandarmi, poliţişti şi cetăţeni. Cauza celor mai multe dintre incendii a fost neglijenţa oamenilor, care au aprins focuri şi nu le-au mai supravegheat.

La unele incendii pompierii s-au lupta şi două săptămâni cu flăcările, intervenţiile fiind îngreunate de terenul accidentat şi de lipsa surselor de apă. Au existat situaţii, cum a fost la Harghita-Bai, unde oamenii s-au mobilizat şi au reuşit să limiteze prăpădul. Incendiul din acea zonă a distrus 30 de hectare de pădure de 10-15 ani şi 2 hectare de pădure de 100 de ani.

Autorităţile au făcut apel în nenumărate rânduri la cetăţeni să nu mai aprindă focuri, care se pot extinde cu repeziuciune din cauza secetei, iar Garda de Mediu a aplicat şi amenzi celor prinşi, dar fenomenul nu a putut fi limitat. În prezent, în Harghita, sunt active trei incendii de vegetaţie uscată şi fond forestier, în zonele Lacu Roşu, Topliţa şi Remetea, pentru stingerea intervin pompierii militari şi civili. 

Ioana Dima

 

 

Sursa: gazetaromana.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9751RON-0.0004
  • usd 0.1164 1 0.00030

  • chf 5.0460 1 -0.0272

  • aud 3.0532 1 -0.0037

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Stomatologii acuză că nu pot procura ant...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Colegiul Medicilor Stomatologi din Român...

Inundată de ape de inflitrație din pârâu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În urma precipitațiilor abundente de lun...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Cinemuzica, cu Veronica Ilie

Corina Muntean | Citeste articolul

„ESTE FILM Festival” revine în perioada ...

Parteneri