Forumul Civic al Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş consideră că cererea de demitere a prefectului judeţului Covasna este „nefondată”, „abuzivă” şi se află la „limita ultrajului”

De asemenea, Forumul solicită Guvernului României să nu dea curs cererii de demitere a lui Codrin Munteanu, formulată de conducerea Consiliului Naţional Secuiesc.

Conducerea Forumului menţionează că cererea de demitere reprezintă în fapt „o formă de presiune şi ameninţare asupra unui funcţionar public român care prin atribuţiile sale legale asigură respectarea Constituţiei şi legilor ţării în mijlocul României, în judeţul Covasna”.

Forumul considera ca prin schimbarea din funcţie a prefectului sau a oricărui alt funcţionar public „deranjant” pentru  „extremiştii” şi „militanţii pentru separatism etnic” s-ar crea un „precedent periculos”.

Zilele trecute CNS a dat publicităţii o petiţie adresată Guvernului României prin care solicita demiterea prefectului judeţului Codrin Munteanu pe motiv că a jignit comunitatea maghiară şi creează conflicte interetnice, respectiv pentru că a chemat în judecată Primăria Ozun pentru arborarea drapelul secuiesc pe sediul instituţiei.

Prefectul Codrin Munteanu a arătat ca potrivit legii, la sediul primăriilor se arborează exclusiv simboluri legal aprobate, respectiv două drapele ale României care încadrează stema statului român şi stema unităţii administrativ teritoriale, precum şi drapelul Uniunii Europene.

Mara Deleanu 

 

 

Sursa: dantanasa.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9751RON-0.0004
  • usd 0.1164 1 0.00030

  • chf 5.0460 1 -0.0272

  • aud 3.0532 1 -0.0037

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Stomatologii acuză că nu pot procura ant...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Colegiul Medicilor Stomatologi din Român...

Inundată de ape de inflitrație din pârâu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În urma precipitațiilor abundente de lun...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Cinemuzica, cu Veronica Ilie

Corina Muntean | Citeste articolul

„ESTE FILM Festival” revine în perioada ...

Parteneri