Eleva Diana Alexandra Amariei, de la Liceul Teoretic Sfantul Nicolae din Gheorgheni, care a câştigat un important premiu de traducere organizat de Comisia Europeană, vrea să devină om de ştiinţă şi spune că învaţă limbi străine pentru că vrea să călătorească

Diana Alexandra Amariei este câştigătoarea din România, cu o traducere din franceză, a concursului „Tinerii Traducători” din Uniunea Europeana, organizat de Comisia Europeană  şi dedicat elevilor de liceu din toate statele membre.Vestea a luat-o prin surprindere pe Diana, care recunoaşte că nu se aştepta la acest lucru. Ea spune că nu s-a pregătit în mod special pentru concurs, ci învaţă franceza pentru că vrea să ştie această limbă şi pentru că vrea să călătorească.

Diana Alexandra Amariei spune că ar dori să lucreze în cercetare, să fie om de ştiinţă şi, până la câştigarea acestui concurs, nu s-a gândit să devină traducător.

Profesoara ei de limba franceza, Ionela Hermeniuc, spune despre Diana că are profilul unu elev de nota zece.

Comisia Europeană a publicat ieri numele câştigătorilor din cele 27 de state ale UE la concursul la care au participat peste 3.000 de elevi din 750 de instituţii de învăţământ. Cei 27 de câştigători vor fi invitaţi la ceremonia de decernare a premiilor, care va avea loc la Bruxelles, la 11 aprilie.

Ioana Dima 

 

 

Sursa: www.infoo.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

EMISIUNEA PARTIDELOR cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creștinii ortodocși și greco-catolici pa...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Meteorologii anunţă că de mâine seară, v...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În prima zi de Paşti va mai ploua la mun...

Parteneri