Se scumpeşte transportul la Sfântu Gheorghe

Transportul în comun va fi mai scump începând de anul viitor în municipiul Sfântu Gheorghe.

Consiliul local Sfântu Gheorghe a aprobat azi, în ultima şedinţă din acest an, majorarea preţului biletelor de autobuz pe principalele rute din oraş, a abonamentelor şi a deplasărilor în localităţile aparţinătoare.  Astfel, începând din luna februarie a anului viitor costul unei călătorii cu autobuzul va fi de 2 lei, faţă de 1,5 lei cât este în prezent.

Conducerea Societăţii de transport local Multitrans a menţionat că biletele de autobuz nu s-au mai scumpit de patru ani, iar în acest timp costurile cu personalul, întreţinerea şi funcţionarea parcului auto au crescut cu sută la sută.

Practic, în momentul de faţă subvenţia acordată de Consiliul local este mult peste valoarea veniturilor proprii ale societăţii, iar în urma majorării tarifelor de transport veniturile vor creşte cu aproape 20.000 de lei lunar.

Au fost şi consilieri care au votat împotriva majorării preţului biletelor, spunând că o familie compusă din trei membri va trebui să plătească 6 lei pentru o cursă, ori, în atare condiţii, e mai avantajos să călătorească cu taxiul. În ciuda acestor păreri, propunerea de majorare a tarifelor a fost votată.

Mara Deleanu

Sursa: forum.transira.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Peste 150 de intervenții ale ISU Mureș î...

Stan Lucian | Citeste articolul

Pompierii mureșeni au avut de lucru cu o...

Parteneri