Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Peste 1000 de elevi târgumureșeni au făcut altfel de ore de limba română

Peste 1000 de elevi târgumureșeni au făcut altfel de ore de limba română

Publicat de Corina Muntean, 18 noiembrie 2021, 15:50

Este vorba despre prima etapa a proiectului „Impact” derulat de Teatrul Național Târgu-Mureș în parteneriat cu IȘJ Mureș prin care actorii intrau în licee și schimbau modelul după care se desfășura o oră de limba română.

Scopul proiectului a fost de a-i ajuta pe elevi să înțeleagă mai bine curicula școlară prin metode actoricești.

Proiectul s-a desfășurat din primăvara acestui an și a implicat circa 1.500 de elevi din 55 de clase din clasele IX-XI.

S-a folosit o metodă diferențiată adaptată programei de studiu, spune coordonatorul proiectului, Diana Sârbu:

La orele de română am avut două direcții, elevii claselor IX și cei ai claselor XI. La clasa a IX-a am mers către ei cu opere precum „Cei trei mușchetari”, „Maitreyi”, „Graffitti, fotografii de familie” iar la clasele X și XI am fost cu opere din programa școlară, mai exact „Harap Alb”, „Hanul Ancuței” și „Moara cu noroc”. Mai exact, noi am mers să le arătăm, din perspectiva noastră, cu instrumentele specifice unui actor, că opere sunt încă actuale, că pot fi aduse acum și aici și pot fi înțelese dincolo de limbajul poate ușor pretențios sau greoi întâlnit la o primă lectură, la un prim contact cu operele.

Activitățile au fost interesante și au stârnit curiozitatea elevilor spune Anda Dan, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Al. Papiu Ilarian” din Târgu-Mureș:

Cel mai mult mi-a plăcut faptul că am avut dramatizarea textelor, mi-a plăcut mai ales „Ultima noapte”, acolo am avut un fragment de dialog între Ștefan Gheorghidiu și Ela care a fost dramatizat. Am avut o lectură a textului, mai mulți colegi au citit textul și apoi s-a lansat o adevărată discuție asupra operei în general, teatrului lui Camil Petrescu, iubire, gelozie și, spre surprinderea mea, foarte mulți colegi au fost curioși.

Proiectul a avut și o a doua etapa prin care elevii au experimentat practica teatrala și au format un cerc de teatru și lectură bazat pe programa școlară.

„Impact. Teatru pentru tineri” va continua și în viitor la nivelul tuturor claselor de liceu.

Vlad Todoran

Masterat în premieră în România, la UMFST G.E. Palade Târgu Mureș
Cultură-educaţie luni, 25 august 2025, 12:18

Masterat în premieră în România, la UMFST G.E. Palade Târgu Mureș

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” Târgu Mureș lansează un nou program de studii universitare...

Masterat în premieră în România, la UMFST G.E. Palade Târgu Mureș
1.500 de elevi mureșeni au părinții plecați la muncă în străinătate
Cultură-educaţie joi, 21 august 2025, 14:00

1.500 de elevi mureșeni au părinții plecați la muncă în străinătate

Dacă în urmă cu doi-trei ani, numărul copiilor lăsați de părinți în grija bunicilor sau a altor rude nu depășea 1.000, ultimele date ale...

1.500 de elevi mureșeni au părinții plecați la muncă în străinătate
Aproape 30% dintre elevii mureșeni trăiesc sub pragul sărăciei
Cultură-educaţie joi, 21 august 2025, 12:59

Aproape 30% dintre elevii mureșeni trăiesc sub pragul sărăciei

23.000 de elevi din toate ciclurile de învățământ au beneficiat în anul școlar trecut de tichete sociale oferite de stat prin Ministerul...

Aproape 30% dintre elevii mureșeni trăiesc sub pragul sărăciei
Peste 200 de locuri sunt încă disponibile la școlile profesionale din județul Mureș
Cultură-educaţie joi, 21 august 2025, 12:00

Peste 200 de locuri sunt încă disponibile la școlile profesionale din județul Mureș

Repartizarea absolvenților claselor a VIII-a a ajuns în cea de-a treia etapă, iar acum se distribuie locurile din învățământul profesional...

Peste 200 de locuri sunt încă disponibile la școlile profesionale din județul Mureș
Cultură-educaţie miercuri, 20 august 2025, 15:59

Școli de vară de știință aplicată pentru copiii din Gurghiu și Sânmărtinu de Câmpie

125 copii din județul Mureș, cu vârste între 9 și 15 ani, au participat la Școlile de Vară STEAM, gratuite, coordonate de Fundația...

Școli de vară de știință aplicată pentru copiii din Gurghiu și Sânmărtinu de Câmpie
Cultură-educaţie miercuri, 20 august 2025, 13:48

Pentru prima dată după mulți ani, toate sindicatele mureșene s-au unit pentru un protest în stradă

Câteva sute de lucrători din cadrul sindicatelor, federațiilor și confederațiilor sindicale din județul Mureș au pichetat astăzi Instituția...

Pentru prima dată după mulți ani, toate sindicatele mureșene s-au unit pentru un protest în stradă
Cultură-educaţie marți, 19 august 2025, 18:55

Începutul noului an şcolar ar putea fi boicotat de profesori, care protestează deja de 13 zile

Începutul noului an şcolar, programat peste trei săptămâni, ar putea fi boicotat de profesorii care protestează deja de 13 zile, nemulţumiţi...

Începutul noului an şcolar ar putea fi boicotat de profesori, care protestează deja de 13 zile
Cultură-educaţie marți, 19 august 2025, 17:00

Copiii din Târgu Mureș au acces la curțile școlilor și pe perioada vacanței

Deși primăriile recomandă școlilor să deschidă curțile și pe perioada vacanțelor școlare, acest lucru depinde de consiliile de...

Copiii din Târgu Mureș au acces la curțile școlilor și pe perioada vacanței