Număr record de viroze respiratorii în Mureş !

Acestea  sunt mai multe cu 800  faţă de săptămâna anterioară  şi cu 1.400 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Aşa reiese din raportările medicilor de familie de săptămâna trecută.

S-a înregistrat un caz de gripă de tip B iar virozele respiratorii au depăşit orice record: 6.240 de cazuri, la care se adaugă alte peste 2.000 de pneumonii.

Medicii de familie spun că de aproximativ 10 zile sunt de-a dreptul „asaltaţi” de pacienţi, fiind nevoiţi să facă zilnic 20 de consultaţii cu plată pe lângă cele 20 de  aprobate de lege.

De asemenea, o programare la medicul de familie se mai poate face abia  vinerea viitoare.

Vicepreşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Mureş, Ileana Mihăescu, remarcă nu numai creşterea numărului de cazuri, ci şi faptul că acestea sunt mai grave.

Medicii specialişti cred că numărul îmbolnăvirilor depăşeşte cu mult statisticile oficiale.

Pentru a evita îmbolnăvirile, medicii recomandă creşterea imunităţii prin consum crescut de legume, fructe şi ceaiuri şi o igienă personală riguroasă.

Cel mai sugur mod însă de a ne feri de viruşi este evitarea colectivităţilor.

Cristina Bulbescu

 

 

Sursa: ocnamuresonline.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

GRAFFITI- CINEMUZICA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9756RON0.00030
  • usd 0.1161 1 -0.0011

  • chf 5.0909 1 -0.0065

  • aud 3.0503 1 0.00119

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Mii de gulguţe se vor aprinde astăzi în ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Acestea sunt nişte bărcuţe de hârtie pe ...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Atenție tg.mureșeni! Ursii de la Platoul...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Atenționarea vine din partea autoritățil...

Ministerul Familiei a pus în transparenţ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Ministerul Familiei a pus în transparenţ...

Parteneri