Ofiţerii antidrog din Harghita au reuşit să destructureze, în aceeaşi zi, un grup infracţional organizat din Miercurea Ciuc şi să prindă trei tineri care livrau cannabis în zona Odorhei

În ambele situaţii suspecţii au fost prinşi în trafic la Vlăhiţa, iar cercetările au fost extinse. Primul caz, mai complex, vizează un număr de şapte tineri care ofereau droguri de mare risc dar şi alte produse suspecte a fi etnobotanice, consumatorilor din Miercurea Ciuc. Din cei şapte tineri, patru consumau droguri, poliţiştii reuşind să identifice alţi 20 de consumatori a căror vârstă medie nu depăşeşte 20 ani. Cei şapte tineri riscă până la 20 ani de închisoare. În al doilea caz, este vorba de doi tineri din Odorheiu Secuiesc, în maşina cărora s-a găsit cannabis. Ei luaseră drogurile de la un bărbat tot din Odorheiu Secuiesc, care care urma să primească cea mai mare parte din banii rezultaţi din vânzare. Cei trei sunt şi consumatori de canabis şi riscă până la 15 ani de închisoare. 

Ioana Dima 

 

 

Sursa: adevarul.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9745RON9.99999
  • usd 0.1078 1 0.0005

  • chf 5.2532 1 -0.0093

  • aud 3.0342 1 -0.0087

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Scad vânzările imobiliare în Mureș, dar ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este evaluarea făcută pe primele opt lun...

Mureşenii se mobilizează pentru Ziua Naţ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

La Târgu Mureş acţiunea va începe sâmbăt...

Locuitorii din Luduș și Livezeni, restri...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Centrul de Transfuzie Sanguină din Târgu...

A fost confirmat primul caz de infecţie ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Direcţia de Sănătate Publică Mureş a inf...

Parteneri