Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Acţiunea de protest de la CFR s-a încheiat

Publicat de radiomures, 17 aprilie 2013, 18:16

Angajaţii de la Societatea de Reparaţii Locomotive CFR au încheiat acţiunea de protest , declanşată în această dimineaţă, după ce salariile le-au fost virate în cont.

Purtătorul de cuvânt al CFR Călători a confirmat, pentru Agerpres, că salariaţii de la Societatea Comercială de Reparaţii Locomotive ‘CFR Braşov au reluat activitatea, după ce banii care li se cuveneau au intrat în conturi.

Şi preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu declara, azi-dimineaţă, pentru RTM, că nu a fost vorba despre o grevă, ci despre oprirea lucrului pentru că unii angajaţi nu şi-au primit salariile. Măntescu a mai declarat că publicul călător nu a fost afectat .

Pe de altă parte, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transporturi Feroviare din România şi al Alianţei Naţionale a Sindicatelor Feroviare, Maxim Rodrigo, a atras atenţia asupra faptului că traficul feroviar ar putea fi perturbat, deoarece locomotivele nu vor mai avea viză pentru a ieşi din depou.

Acesta a precizat că lucrul nu a fost oprit doar la Braşov, ci şi la alte unităţi din ţară, deoarece Societatea Comercială de Reparaţii Locomotive are societăţi de reparaţii locomotive şi automotoare în toată ţara.

La rândul său, Ministerul Transporturilor a informat, prin intermediul unui comunicat de presă, că ministrul de resort, Relu Fenechiu, a discutat şi a analizat această problemă în şedinţa operativă din cursul dimineţii, împreună cu managerul şi preşedintele Consiliului de Administraţie al CFR Călători, şi a solicitat aplicarea în mod urgent a măsurilor necesare împotriva persoanelor responsabile, astfel încât probleme de acest gen să fie evitate pe viitor.

Agerpres, Dorin Duşa, Raluca Creţ

40 de exemplare de animale noi la Zoo Tg.Mureș
Eveniment joi, 20 noiembrie 2025, 11:19

40 de exemplare de animale noi la Zoo Tg.Mureș

Grădina Zoologică din Târgu Mureș și-a îmbogățit colecția cu noi locatari, anunță administrația. Peste 40 de exemplare de animale au fost...

40 de exemplare de animale noi la Zoo Tg.Mureș
Radio România Mureș
Eveniment miercuri, 19 noiembrie 2025, 11:13

Mureș: Cercetări într-un dosar de pornografie, viol asupra unui minor și șantaj

Polițiștii și procurorii din Mureș fac cercetări într-un dosar de pornografie infantilă, viol asupra unui minor și șantaj. Astăzi a fost...

Mureș: Cercetări într-un dosar de pornografie, viol asupra unui minor și șantaj
Brașov: Trafic reluat între Brașov și Predeal, în urma unui accident cu scurgeri de acid azotic pe DN1, în zona Timișul de Jos
Eveniment miercuri, 19 noiembrie 2025, 08:33

Brașov: Trafic reluat între Brașov și Predeal, în urma unui accident cu scurgeri de acid azotic pe DN1, în zona Timișul de Jos

Traficul este blocat la această oră pe DN1, între Brașov și Predeal după ce o cisternă încărcată cu substanțe periculoase s-a răsturnat....

Brașov: Trafic reluat între Brașov și Predeal, în urma unui accident cu scurgeri de acid azotic pe DN1, în zona Timișul de Jos
Radio România Mureș
Eveniment marți, 18 noiembrie 2025, 13:31

Braşov, Sibiu şi Craiova – cele mai căutate destinaţii pentru târgurile de Crăciun

Târgurile de Crăciun din România impulsionează turismul intern, cererile pentru sejururi în aceste locaţii fiind deja în creştere, potrivit...

Braşov, Sibiu şi Craiova – cele mai căutate destinaţii pentru târgurile de Crăciun
Eveniment marți, 18 noiembrie 2025, 13:29

Trei persoane rănite într-un accident produs în localitatea Abuș din județul Mureș

Potrivit ISU Mureș, un autoturism a intrat într-un stâlp. În urma evenimentului au rezultat trei victime: o persoană în cod roșu și două...

Trei persoane rănite într-un accident produs în localitatea Abuș din județul Mureș
Eveniment marți, 18 noiembrie 2025, 13:27

„Cufăr al timpului” la Biblioteca Judeţeană Mureş

Biblioteca Județeană Mureș sărbătorește 112 ani de activitate continuă, iar săptămâna 17-22 noiembrie este dedicată cărții și...

„Cufăr al timpului” la Biblioteca Judeţeană Mureş
Eveniment luni, 17 noiembrie 2025, 15:40

Conferinţă despre rezilienţa apei în zonele montane, la Miercurea-Ciuc

Preşedinta Comitetului European al Regiunilor, Tüttő Kata, a participat azi, la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Cinegetică şi Resurse...

Conferinţă despre rezilienţa apei în zonele montane, la Miercurea-Ciuc
Eveniment luni, 17 noiembrie 2025, 15:37

„Seară pentru Transilvania fără droguri”, la Târgu Mureș

Mai multe organizații neguvernamentale organizează la Târgu Mureș, pentru prima dată în România, un eveniment informal, cultural, muzical și...

„Seară pentru Transilvania fără droguri”, la Târgu Mureș