Proiectul de buget al municipiului Braşov a fost finalizat

Astfel, bugetul Braşovului pe 2013 va fi de 583 de milioane de lei la partea de venituri şi 597 de milioane de lei pe partea de cheltuieli, cu un deficit de 13,6 milioane de lei. Această sumă este, de fapt, excedentul bugetar de anul trecut, banii respectivi urmând să meargă, conform prevederilor legale, pe dezvoltare.

Grosul sumei de la capitolul venituri va veni din cote şi sume defalcate din impozitul pe venit, dar şi din impozite şi taxe locale. Şi fondurile europene vor contribui într-o sumă consistentă la bugetul municipiului, după cum precizează Sorin Toarcea, purtător de cuvânt la Primăria Braşov.

În actualul proiect de buget, cei mai mulţi bani vor fi direcţionaţi spre transporturi, unde este inclus şi capitolul de reparaţii şi întreţinere străzi , dar şi spre învăţământ . Comparativ cu anul trecut, vor fi sume mai mari pentru salariile bugetarilor, după cum s-a stabilit creşterea lor prin hotărâre de guvern, pentru investiţii, dar şi co-finanţări la investiţiile care vor fi realizate cu fonduri europene.

Bugetul municipiului Braşov va fi supus spre aprobare în proxima şedinţă a Consiliului Local.

Dorin Duşa

Sursa: brasov.net

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00089
  • usd 0.1165 1 0.00040

  • chf 5.0892 1 -0.0017

  • aud 3.0493 1 -0.0009

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

10 milioane de lei din PNRR pentru reduc...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La Institutul de Urgență pentru Boli Car...

Protest BNS la Guvern pentru reducerea i...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproximativ 4000 de sindicaliști din toa...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Consiliul Uniunii Europene a adoptat o s...

Stan Lucian | Citeste articolul

Consiliul Uniunii Europene a adoptat o s...

Parteneri