Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Nouă teste pozitive la elevi din Mureș

Nouă teste pozitive la elevi din Mureș
Foto: Foto: AFP

Publicat de MIRELA ROTAR, 7 decembrie 2021, 13:32

Ieri a fost prima zi în care elevii au fost testați cu teste rapide pe bază de salivă, iar în județul Mureș peste 60.000 de elevi au trecut prin primul test, cei mai mulți acasă.

Peste 1.000 de copii nu vor face testele, după ce părinții au refuzat acest lucru, printr-o declarație scrisă.

Nouă teste au ieșit pozitive, dar acestea urmează să fie confirmate sau infirmate prin printr-un test antigen sau RT-PCR.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Mureș, Camelia Irimie – Matei:

Luni au fost testați un număr de 61.872 de elevi, din care au ieșit pozitiv 9. Cei care nu doresc testarea sunt în număr de 1.179, iar 64.100 de elevi au optat pentru testarea de acasă. Au fost predate părinților și elevilor, pentru săptămâna 6-9 decembrie 87.905 teste.

La Brașov, mai puțin de un sfert din școli au acceptat administrarea testelor la școală, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean, Valentin Bucur:

În 379 de unități școlare din județul Brașov, din totalul celor 411 în care activitatea se desfășoară cu prezență fizică în această săptămână, testele de salivă sunt administrate elevilor de către părinți, acasă. În doar 6 unități s-a decis administrarea acestora în unitatea școlară. Aceste unități însumează 125 de copii și elevi, reprezentând sub un sfert de procent din totalul copiilor/elevilor înmatriculați în unitățile școlare brașovene. În celelalte unități testele de salivă se administrează diferențiat de la o clasă la alta, fie acasă fie la școală. Testarea elevilor și a copiilor nu este obligatorie, pe cale de consecință prezența fizică a acestora în unitatea școlară nu este condiționată de efectuarea acestor teste.

În cazul în care rezultatul în urma testării unui elev este pozitiv, părinții au obligația de a anunța medicul de familie.

Raluca Creț

Masterat în premieră în România, la UMFST G.E. Palade Târgu Mureș
Cultură-educaţie luni, 25 august 2025, 12:18

Masterat în premieră în România, la UMFST G.E. Palade Târgu Mureș

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” Târgu Mureș lansează un nou program de studii universitare...

Masterat în premieră în România, la UMFST G.E. Palade Târgu Mureș
1.500 de elevi mureșeni au părinții plecați la muncă în străinătate
Cultură-educaţie joi, 21 august 2025, 14:00

1.500 de elevi mureșeni au părinții plecați la muncă în străinătate

Dacă în urmă cu doi-trei ani, numărul copiilor lăsați de părinți în grija bunicilor sau a altor rude nu depășea 1.000, ultimele date ale...

1.500 de elevi mureșeni au părinții plecați la muncă în străinătate
Aproape 30% dintre elevii mureșeni trăiesc sub pragul sărăciei
Cultură-educaţie joi, 21 august 2025, 12:59

Aproape 30% dintre elevii mureșeni trăiesc sub pragul sărăciei

23.000 de elevi din toate ciclurile de învățământ au beneficiat în anul școlar trecut de tichete sociale oferite de stat prin Ministerul...

Aproape 30% dintre elevii mureșeni trăiesc sub pragul sărăciei
Peste 200 de locuri sunt încă disponibile la școlile profesionale din județul Mureș
Cultură-educaţie joi, 21 august 2025, 12:00

Peste 200 de locuri sunt încă disponibile la școlile profesionale din județul Mureș

Repartizarea absolvenților claselor a VIII-a a ajuns în cea de-a treia etapă, iar acum se distribuie locurile din învățământul profesional...

Peste 200 de locuri sunt încă disponibile la școlile profesionale din județul Mureș
Cultură-educaţie miercuri, 20 august 2025, 15:59

Școli de vară de știință aplicată pentru copiii din Gurghiu și Sânmărtinu de Câmpie

125 copii din județul Mureș, cu vârste între 9 și 15 ani, au participat la Școlile de Vară STEAM, gratuite, coordonate de Fundația...

Școli de vară de știință aplicată pentru copiii din Gurghiu și Sânmărtinu de Câmpie
Cultură-educaţie miercuri, 20 august 2025, 13:48

Pentru prima dată după mulți ani, toate sindicatele mureșene s-au unit pentru un protest în stradă

Câteva sute de lucrători din cadrul sindicatelor, federațiilor și confederațiilor sindicale din județul Mureș au pichetat astăzi Instituția...

Pentru prima dată după mulți ani, toate sindicatele mureșene s-au unit pentru un protest în stradă
Cultură-educaţie marți, 19 august 2025, 18:55

Începutul noului an şcolar ar putea fi boicotat de profesori, care protestează deja de 13 zile

Începutul noului an şcolar, programat peste trei săptămâni, ar putea fi boicotat de profesorii care protestează deja de 13 zile, nemulţumiţi...

Începutul noului an şcolar ar putea fi boicotat de profesori, care protestează deja de 13 zile
Cultură-educaţie marți, 19 august 2025, 17:00

Copiii din Târgu Mureș au acces la curțile școlilor și pe perioada vacanței

Deși primăriile recomandă școlilor să deschidă curțile și pe perioada vacanțelor școlare, acest lucru depinde de consiliile de...

Copiii din Târgu Mureș au acces la curțile școlilor și pe perioada vacanței