„Ziua Părinţilor de Îngeri“, la Brașov

Ca în fiecare an, copilaşii plecaţi mult prea devreme dintre noi vor avea parte de o zi dedicată lor, organizată de Organizaţia E.M.M.A.

„Ziua Părinţilor de Îngeri” este singurul eveniment din România, dar şi cel mai mare din lume dedicat memoriei copiilor plecaţi la îngeri.

Organizaţia E.M.M.A. – Eternul Miracol Materna Alinare vă invită duminică, 26 mai, de la ora 17:30, în Parcul „N.Titulescu”, la cea de a șasea ediţie  a evenimentului „Ziua Părinţilor de Îngeri” , de comemorare a copiilor plecaţi prea curând din această lume.

Alături de Braşov, „Ziua Părinţilor de Îngeri” va fi marcată şi în alte 16 oraşe din ţară, dar şi în patru oraşe din Anglia, Franţa şi Germania.

Participanţii la eveniment, părinţi sau rude ale copiilor plecaţi mult prea devreme din lumea aceasta, vor aprinde lumânări în memoria copiilor şi vor înălţa simultan, în toate oraşele, baloane colorate, ca un ritual simbolic de despărţire.

Prin acest eveniment, organizatorii încearcă să ofere părinţilor care au trecut prin drama pierderii unui copil suportul emoţional de care ştim cu toţii că au mare nevoie, indiferent de circumstanţele care au marcat această tragedie, deoarece nici un om nu trebuie să treacă singur prin aşa ceva. O vorbă bună spusă cu sinceritate poate face diferenţa majoră între un suflet chinuit şi un om pe cale să accepte încercările vieţii.

Vali Blajovan

 

 

Sursa: www.brasov.net

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9753RON-0.0007
  • usd 0.1172 1 -0.0002

  • chf 5.0974 1 0.00440

  • aud 3.0491 1 0.00720

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

600 de mii de euro din PNRR pentru digit...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Serviciul de Ambulanță Județean Mureș a ...

Mișcarea e cel mai bun remediu după mese...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Mersul pe jos, urcatul scărilor, antrena...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Cod galben de inundaţii pe râuri din Tra...

Stan Lucian | Citeste articolul

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gos...

Parteneri