Mâine este termenul limită de depunere a dosarelor de validare pentru programul Rabla

În acest an, Administraţia Fondului de Mediu va emite 20.000 de tichete, dintre care 17.000 pentru personae fizice/juridice şi 3.000 pentru instituţiile publice.

Repartizarea tichetelor valorice nu este egală în fiecare județ și se va realiza în funcție de numărul mașinilor mai vechi de 10 ani din parcurile auto judeţene.

În judeţul Mureş,  cererile se pot depune la REMAT şi la alte 32 de societăţi.

 Directorul REMAT Mureş, Daniel Suciu, nu a precizat câte tichete valorice a primit judeţul în acest an, dar nu crede  că programul va începe mai devreme de 1 iunie.

Programul a suferit, înacest an, unele modificări- se va putea utiliza un singur tichet valoric pentru cumpărarea unui autovehicul nou, faţă de trei tichete în anii anteriori, iar valoarea acestuia este de 6.500 de lei, faţă de 3.800 lei cât valora în 2012. 

Tg.mureşenii cred că Programul „Rabla” e binevenit, alţii spun că voucherul de 1500 de euro nu e suficient.

Prin Programul Rabla au fost casate până acum peste 450 de mii de autoturisme uzate şi au fost achiziţionate aproximativ 225 de mii de maşini noi.

Valeriu Russu

 

 

Sursa: www.botosaneanul.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00089
  • usd 0.1165 1 0.00040

  • chf 5.0892 1 -0.0017

  • aud 3.0493 1 -0.0009

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

10 milioane de lei din PNRR pentru reduc...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La Institutul de Urgență pentru Boli Car...

Protest BNS la Guvern pentru reducerea i...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproximativ 4000 de sindicaliști din toa...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Participare record la a șasea ediție Mur...

Stan Lucian | Citeste articolul

Evenimentul de ieri a adunat în centrul ...

Parteneri