Peste 30 de mii de cereri au fost depuse de fermierii harghiteni pentru acordarea subvenţiei pe suprafaţă
Numărul este mai mare decât anul trecut.
Datele puse la dispoziţie de APIA Harghita, arată că în vreme ce a crescut numărul de cereri, a scăzut suprafaţa pentru care se solicită ajutor, semn că fermierii nu mai solicită subvenţie pentru suprafeţe care nu îndeplinesc condiţiile. Chiar dacă s-a încheiat perioada de depunere a cererilor, există o perioadă de prelungire până pe 10 iunie, dar cu aplicarea unei sancţiuni de unu la sută pe zi.
Potrivit sursei citate, se aşteaptă ca în acest an să intre în judeţ, pentru diversele subvenţii din domeniul agricol, suma de 60 milioane Euro.
Ioana Dima
Sursa: treicaifrumosi.blogspot.com