Circa 70 de angajaţi ai Poştei din Mureş vor fi disponibilizaţi

Conform negocierilor din ultimele luni dintre patronat şi sindicate s-a ajuns la concluzia că, la nivel naţional, Compania Naţională Poşta Română se poate dispensa de un număr de 3.650 de angajaţi, adică 11% din total.

În judeţul Mureş se vorbeşte despre disponibilizarea a circa 60-70 de persoane din totalul de 800 de angajaţi.

Mai mulţi angajaţi care au dorit să plece  şi-au dat deja demisia.

Liderul de sindicat din Poşta Mureş, Viorel Neagu, spune că situaţia nu este atât de gravă ca în restul ţării

Deşi se preconizează desfiinţarea unor oficii poştale, la întâlnirea de lucru privind procesul de restructurare care va avea loc în data de 25 iulie sindicaliştii mureşeni speră să obţină trasformarea acestora în ghişee.

Este vorba despre oficiile 4, 5, 6 şi 7, adică cele din Unirii, 7 Noiembrie, Aleea Carpaţi şi Dâmbu.

Guvernul a decis, la sfârşitul lunii mai a acestui an, prelungirea cu 180 de zile a termenului de privatizare a Poştei Române, având în vedere că niciun potenţial investitor nu a achiziţionat caietul de sarcini la privatizarea companiei.

Discuţii s-au purtat însă cu peste 50 de potenţiali investitori din Europa, Asia şi SUA, dar şi cu reprezentanţi ai administraţiilor poştale internaţionale şi fondurilor de investiţii, dar niciunul nu a achiziţionat caietul de sarcini în termenul stabilit.

Poşta Română este operatorul poştal naţional şi coordonează cea mai mare reţea naţională de distribuţie, deservind mai mult de 7,5 milioane de adrese de corespondenţă.

Reţeaua de distribuţie include, la nivel naţional, opt centre de sortare, peste 5.500 de unităţi poştale şi un număr de 800 de vehicule.

În cadrul companiei lucrează circa 31.000 de angajaţi iar cifra de afaceri de anul trecut a fost de peste 1,2 miliarde de lei.

Cristina Bulbescu

 

 

Sursa: www.finantistii.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUCURIA DE A FI cu Emanuela Aranyos

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9756RON0.00030
  • usd 0.1161 1 -0.0011

  • chf 5.0909 1 -0.0065

  • aud 3.0503 1 0.00119

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Cercetaşii din Târgu Mureş ne învaţă buc...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Sâmbătă, Cercetaşii României Târgu Mureş...

Restricții de circulație în centrul muni...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Potrivit unui anunț al Primăriei Tg.Mreș...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Atenție tg.mureșeni! Ursii de la Platoul...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Atenționarea vine din partea autoritățil...

15 șoferi au rămas fără permis, în prima...

Rotar Mirela | Citeste articolul

15 șoferi au rămas fără permis, ieri, în...

Parteneri