Echipa „Plantăm fapte bune” va efectua azi lucrările de întreţinere a puieţilor plantaţi în această primăvară în Covasna

Suprafaţa plantată este de aproape un hectar şi jumătate şi se află în localitatea Vâlcele.

Voluntarilor li se vor alătura şi 12 deţinuţi de la Penitenciarul din Codlea.

Preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Comunitară Durabilă „Alutus” din Sfântu Gheorghe, Cătălin Lazăr, care coordonează acest proiect în plan local, a declarat că iniţiativa „Plantăm fapte bune” a mobilizat un număr semnificativ de voluntari, în acţiunea de plantare desfăşurată în luna aprilie a.c. fiind angrenate aproape 550 de persoane, inclusiv persoane cu dizabilităţi.

Cătălin Lazăr a ţinut să sublinieze că această campanie nu s-a derulat din fonduri europene sau din bani publici, ci pe bază de voluntariat, prin implicarea comunităţii,

Campania „Plantăm fapte bune” a fost iniţiată de Asociaţia EcoAssist din Bucureşti, care pe parcursul ultimii doi ani a cooptat aproape 5000 de voluntari din mai multe judeţe ale ţării şi au plantat în total circa 79.000 de puieti pe terenuri agricole neproductive, degradate, cu risc de alunecare ori afectat de deşertificare.

Mara Deleanu

 

 

Sursa: portalsm.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

WEEKEND ÎMPREUNĂ – CINEMUZICA, cu Veronica Ilie cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9751RON-0.0004
  • usd 0.1164 1 0.00030

  • chf 5.0460 1 -0.0272

  • aud 3.0532 1 -0.0037

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Stomatologii acuză că nu pot procura ant...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Colegiul Medicilor Stomatologi din Român...

Inundată de ape de inflitrație din pârâu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În urma precipitațiilor abundente de lun...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Subvenţii pentru fermierii din sectorul ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Fermierii din sectorul vegetal, dar și c...

Parteneri