Un nou caz de rabie a fost confirmat în judeţul Covasna

Asta după ce un tânăr a fost atacat recent de un bursuc turbat. 

Şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare (DSV) Covasna, dr. Siko Barabasi Sandor, a declarat că tânărul se afla în excursie într-o pădure din apropierea localităţii Zăbala, când a fost atacat şi muşcat de gambă de un bursuc. Animalul şi-a încleştat dinţii de picior, iar pentru a-l elibera prietenii tânărului au fost nevoiţi să ucidă bursucul.

Aceştia l-au pus într-un sac şi au venit cu tot cu el la Urgenţă, la spital, iar în urma analizelor s-a confirmat că bursucul era turbat, a spus dr. Siko.

Tânărul a fost supus tratamentului antirabic şi se află în afara pericolului.

Numărul cazurilor de rabie a crescut în judeţul Covasna, de la începutul acestui an fiind descoperite 13 cazuri la vulpi, un număr dublu faţă de cel înregistrat în ultimii doi ani. Animalele au fost găsite nu doar în pădure, ci şi în jurul unor localităţi din mediul rural, precum Ilieni şi Arcuş, şi chiar şi în municipiul Sfântu Gheorghe. Dealtfel, Sfântu Gheorghe se află în carantină pentru că luna trecută a fost găsită o vulpe turbată în apropierea unei grădiniţe. 

Mara Deleanu

 

 

Sursa: www.arealprotejat.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON0.00039
  • usd 0.1175 1 -0.0002

  • chf 5.0930 1 0.00250

  • aud 1 0

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

600 de mii de euro din PNRR pentru digit...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Serviciul de Ambulanță Județean Mureș a ...

Mișcarea e cel mai bun remediu după mese...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Mersul pe jos, urcatul scărilor, antrena...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Au început înscrierile pentru Titulariza...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

În Brașov, dosarele pot fi trimise onlin...

Parteneri