Screening gratuit pentru depistarea osteoporozei în Braşov

Braşovenii îşi pot controla gratuit starea masei osoase.

În cadrul platformei „Împreună pentru viaţă, sănătate prin cunoaştere” luna aceasta a început o nouă campanie gratuită pentru depistarea pacienţilor cu risc de osteoporoză.

În Braşov, testările se vor desfăşura pe 10, 17 şi 24 iulie, între orele 10:00 şi 16:00, în farmacia Help Net din Strada Republicii, în baza unei programări. Campania a debutat în data de 3 iulie la nivel naţional, şi se va desfăşura până pe 31 iulie. Pacienţii vor beneficia de screening gratuit, asistenţă în vederea efectuării măsurătorilor şi un pachet special de consultaţie medicală şi investigaţie într-o clinică din Braşov. Osteoporoza este o boală a oaselor, fără simptome, care apare mai ales la femeile care au ajuns la menopauză şi la persoanele vârstnice, caracterizată prin pierderea masei osoase cu risc crescut de fractură. Cea mai frecventă complicaţie asociată acestei boli este fractura de şold. Osteoporoza afectează una din 3 femei şi unul din 5 bărbaţi, la nivel mondial fiind înregistrate peste 8,9 milioane de fracturi anual. Nicoleta GhişaBraşovenii îşi pot controla gratuit starea masei osoase.

Nicoleta Ghişa 

 

 

Sursa: www.feminis.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

GRAFFITI, cu Diana Gherendi cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

ANM a emis cod galben de ploi în mai mul...

Stan Lucian | Citeste articolul

În perioade scurte de timp se cumulează ...

Parteneri