700 de amenzi date de poliţiştii mureşeni de Rusalii

Poliţia mureşeană a aplicat la acest sfârşit de săptămână peste 700 de sancţiuni contravenţionale.

Cele mai multe au fost pentru încălcarea Codului Rutier, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectortului de Poliţie al Judeţului Mureş, Andreea Pop.

Poliţiştii mureşeni sunt, în continuare, la datorie.

Cei din cadrul Serviciului Rutier acţionează cu aparatele radar pe E 60 între Sighişoara şi Vânători, Bălăuşeri şi Nadeş, Tîrgu-Mureş şi Găieşti, pe tronsonul Hădăreni – Luduş – Cuci, Iernut -Cipău  şi Tîrgu-Mureş – Ogra.

Pe drumul european 578, radarul va acţiona între Reghin şi Topliţa.

Aparate radar vor mai fi amplasate şi între Sovata şi Bălăuşeri, între Cucerdea şi Târnăveni, Tîrgu-Mureş – Reghin, dar şi la Sărmăşel Gară.

Conform Inspectortului de Poliţie al Judeţului Mureş, în acest sfârşit de săptămână poliţiştii au aplicat 753 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 126 privind ordinea şi liniştea publică, 16 pentru fapte de natură economico-financiară. Pentru încălcarea  Codului Rutier s-au aplicat 585 sancţiuni contravenţionale, dintre care 2 pentru consumul de băuturi alcoolice şi 253 pentru depăşirea vitezei legale. De asemenea, au fost reţinute 21 permise de conducere şi au fost retrase 7 certificate de înmatriculare. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 125.000 lei.

Nelly Blăjuţ

 

 

Sursa: www.turnucustiri.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Acasă în Ardeal cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Incendiu la un depozit de dezmembrări au...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un puternic incendiu a izbucnit, vineri ...

Parteneri