Braşovul îşi dezvoltă reţeaua de drumuri forestiere

Primarul Braşovului, George Scripcaru, a verificat astăzi stadiul lucrărilor la noul drum forestier Crucur, drum care face legătura între cartierul Noua, zona Grădinii Zooologice şi Timişul de Jos, în zona gării CFR.

Reabilitarea acestui drum face parte dintr-un proiect cu finanţare europeană, care mai include reabilitarea altor 9 drumuri forestiere din zona Braşovului. Autorităţile locale îşi doresc să facă accesibilă zona forestieră atât pentru valorificarea ei din punct de vedere economic, cât şi pentru dezvoltarea unor activităţi de agrement. Primarul municipiului a spus că partea cea mai grea a lucrărilor este în zona stâncoasă de la Timişul de Jos, unde se va folosi şi dinamita. În final acest drum va fi o alternativă la drumeţiile pe Tâmpa sau pe Drumul Vechi spre Poiana Braşov. Drumul va avea o lungime de aproape 10 kilometri şi o lăţime de 4,5 m şi va fi acoperit cu piatră spartă. Lucrările au fost începute în vara acestui an şi au termen de finalizare luna iunie a anului viitor. În cadrul aceluiaşi proiect s-a mai început reabilitarea drumurilor forestiere Troainer, Valea Popii – Noua şi Lamba, iar de anul viitor urmează alte 6 drumuri. Valoarea totală a lucrărilor depăşeşte 4,8 milioane de lei.

Nicoleta Ghişa

 

 

Sursa: www.alfrid.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUCURIA DE A FI cu Emanuela Aranyos

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Zeci de mii copii din întreaga țară petr...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un studiu al Organizaţia Salvaţi Copiii ...

Parteneri