Patru primari şi viceprimari au fost declaraţi incompatibili de Agenţia naţională de Integritate
Unul dintre aceştia este viceprimarul oraşului Iernut, Rareş Mihăilă Bircea.
Potrivit inspectorilor ANI, acesta ar fi deţinut, simultan, începând cu 26 iunie 2012, şi calitatea de administrator al SC Euromarconsult SRL.
Potrivit legii, persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului
Agerpress
Sursa: portalsm.ro