Primarul oraşului Predeal şi mai mulţi consilieri locali au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu şi fals intellectual privind repartizarea de locuinţe ANL

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a primarului oraşului Predeal, Liviu Cocoş, a 11 consilieri locali şi a secretarului Primăriei în legislatura 2008-2012, pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut, printre altele, faptul că, în cursul anului 2011, în cadrul procedurii de repartizarea a unor locuinţe tip ANL, inculpaţii au ignorat încheierea din 07 martie 2011 a Tribunalului Braşov prin care s-a dispus suspendarea efectelor Hotărârii Consiliului Local Predeal prin care s-a aprobat lista iniţială de priorităţi privind cererile de locuinţe pentru tineri – ANL, până la soluţionarea irevocabilă a cererii de fond formulată de una din părţile vătămate.

Folosindu-se procedura votului secret, ei au hotărât repartizarea a şase locuinţe ANL unor persoane ce aveau un punctaj mai mic, potrivit criteriilor aprobate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe, în defavoarea părţilor vătămate care aveau un punctaj mai mare, hotărâri ce au fost contrasemnate pentru legalitate de secretarul oraşului.

În cauză, părţile vătămate s-au constituit părţi civile cu suma de 845.000 lei, reprezentând daune materiale şi morale. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune, s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile aparţinând inculpaţilor. Dosarul a fost înaintat la Judecătoria Braşov în data de 31.01.2014.

La soluţionarea dosarului şi-au adus aportul şi lucrători judiciari din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Braşov şi ai Poliţiei Predeal.

Nicoleta Ghişa

 

 

Sursa: www.mediafax.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON0.00039
  • usd 0.1175 1 -0.0002

  • chf 5.0930 1 0.00250

  • aud 1 0

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

600 de mii de euro din PNRR pentru digit...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Serviciul de Ambulanță Județean Mureș a ...

Mișcarea e cel mai bun remediu după mese...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Mersul pe jos, urcatul scărilor, antrena...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Sibiu: Inundaţii în nordul judeţului - t...

Stan Lucian | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Parteneri