Judeţele Brăila, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Tulcea, Vrancea şi Galaţi sunt sub cod portocaliu, până la ora 10:00

Cele 8 judeţe sunt şi sub stare de alertă, instituită de Guvern.

Alte opt judeţe, printre care şi Covasna şi Capitala se află sub incidenţa codului galben.

Nu se circulă pe tronsoanele a trei autostrăzi și pe 33 drumuri naționale, a precizat pentru RTM comisar Cătălin Bocai de la Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

Ninsorile au afectat şi traficul feroviar.

Linia ferată Bucureşti Sud – Olteniţa este închisă, iar pe alte 13 tronsoane de cale ferată din sud-estul ţării se circulă cu restricţii de viteză.

Potrivit ultimei informări sosite de la Comandamentul Central de Iarnă, 220 de trenuri din zona afectată de intemperii au fost anulate, iar alte 9 vor ajunge la destinaţii cu întârzieri cuprinse între 2 şi 6 ore.

Şcolile şi liceele vor rămâne închise şi azi în Bucureşti şi alte 14 judeţe.

Anunţul a fost făcut de ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, la comandamentul de iarnă de la Palatul Victoria.

Meteorologii anunţă că din această dimineaţă ninsorile îşi vor pierde din intensitate, dar se instalează gerul.

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu, avertizează că temperaturile vor coborî până la minus 15 grade.

Radio România Actualităţi

 

 

Sursa: www.realitatea.net

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9748RON-0.0003
  • usd 0.1154 1 -0.001

  • chf 5.0370 1 -0.0090

  • aud 3.0641 1 0.0109

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Au început rezervările pentru trenul est...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din 14 iunie, CFR Călători dă startul pr...

Azi începe etapa de reînscrieri la grădi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În această etapă sunt confirmaţi, în baz...

Stomatologii acuză că nu pot procura ant...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Colegiul Medicilor Stomatologi din Român...

Inundată de ape de inflitrație din pârâu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În urma precipitațiilor abundente de lun...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Ghiduri de educație rutieră pentru elevi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Elevii au, de astăzi, trei ghiduri de ed...

Parteneri