Rampa de deşeuri menajere din municipiul Târgu Secuiesc va fi închisă şi ecologizată în acest an, printr-un proiect cofinanţat din fonduri europene, câştigat de Consiliul Judeţean Covasna

Directorul Agenţiei Judeţene de Protecţie a Mediului (APM), Gheorghe Neagu a declarat că pregătirile pentru închiderea rampei au demarat luna aceasta, iar lucrările se vor finaliza cel mai probabil în primul semestru al anului.

Neagu a menţionat că rampele de gunoi din oraşele Covasna, Întorsura Buzăului şi Baraolt, care nu corespundeau normelor europene, au fost deja închise şi ecologizate în anii anteriori, iar termenul limită pentru închiderea celei din municipiul Sfântu Gheorghe este iulie 2017.

Potrivit acestuia, închiderea rampei de gunoi din Sfântu Gheorghe depinde de construirea depozitului ecologic de la Leţ, care se va întinde pe o suprafaţă de peste 15 hectare şi care va colecta toate deşeurile menajere din judeţ.

Conform proiectului, în incinta depozitului de la Leţ vor exista şi o staţie de sortare a deşeurilor reciclabile, o staţie de compostare a deşeurilor organice şi o staţie de epurare.

Valoarea proiectului este de aproape 30 de milioane de euro şi este finanţat în proporţie de 80% din fonduri europene.

Mara Deleanu

 

 

Sursa: mures.citynews.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu Uifalean Cristian

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-0.0001
  • usd 0.1162 1 -0.0003

  • chf 5.0812 1 -0.008

  • aud 3.0485 1 -0.0007

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Spitalul Oncologic de la Tg. Mureș va de...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Clădirea are 5 nivele și o suprafață tot...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Opera rock „Meșterul Manole”, la Biseric...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un spectacol de neratat este programat s...

10 milioane de lei din PNRR pentru reduc...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La Institutul de Urgență pentru Boli Car...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Duete cu vedete, la Sala Radio

Stan Lucian | Citeste articolul

Orchestra de Muzică Populară Radio vă in...

Parteneri