De luna viitoare, fiecare unitate UPU va întocmi raportări online, care vor fi monitorizate de Ministerul Sănătăţii, evitându-se astfel fraudele
Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, dr. Raed Arafat, a declarat ieri la Tîrgu-Mureş că, prin noua formă de raportare, nu se va îngreuna activitatea UPU, dar Ministerul Sănătăţii va avea o imagine mai clară asupra situaţiei reale din sistemul de urgenţă.
Raed Arafat a arătat că au fost situaţii în ţară unde s-au depistat probleme, datorită raportării la timp.
Este exemplul unui spital din Bucureşti, de la care Ministerul Sănătăţii a recuperat acum doi ani 35 de miliarde de lei vechi, iar la sfârşitul anului trecut, acelaşi spital a trimis facturi care au fost pe materiale ce nu intră în activitatea de urgenţă.
Raed Arafat a arătat că între timp conducerea spitalului a fost schimbată, iar dosarul a fost înaintat autorităţilor competente.
Ultimele date statistice la nivelul Ministerului Sănătăţii arată că aproximativ 3,5 milioane de români apelează la serviciile de urgenţă într-un an.
Raluca Creţ
Sursa: timetv.ro