De astăzi, fără pâine cu E-uri și coloranți în magazine

Începând de astăzi, pâinea produsă și vândută pe teritoriul României nu va mai putea conţine niciun fel de coloranţi, potrivit unui Ordin al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Ordinul ANPC arată că începânde de astăzi, produsele de panificație nu mai pot contține coloranți, cu excepţia E 150, a zaharurilor şi a melasei caramelizate, necesară pentru producerea pâinii din malţ. Astfel, începând de astăzi, nu vom mai cumpăra pâine neagră făcută din făină colorată cu cacao, spune cms. șef. Sorin Susanu.

Potrivit noului ordin al ANPC, agenții economici sunt obligați să afișeze în magazine, la raioanele de comercializare a produselor de panificaţie: denumirea produselor, denumirea furnizorului, cantitatea netă a produsului/bucată, preţul de vânzare cu amănuntul al produsului, termenul de valabilitate dar și ingredientele cu efecte alergene pe care le conține produsul de panificație comercializat.

Produsele de panificaţie neambalate sunt scutite de indicarea datei durabilităţii minimale, având în vedere că, prin natura lor, sunt comercializate în 24 de ore de la fabricaţie.

Vali Blajovan

 

 

Sursa: egirl.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9756RON-0.0008
  • usd 0.1161 1 -0.0001

  • chf 5.0733 1 -0.0040

  • aud 3.0569 1 0.00320

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Inundată de ape de inflitrație din pârâu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În urma precipitațiilor abundente de lun...

Spitalul Oncologic de la Tg. Mureș va de...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Clădirea are 5 nivele și o suprafață tot...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Opera rock „Meșterul Manole”, la Biseric...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un spectacol de neratat este programat s...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Academia Română a înfiinţat un Departame...

Stan Lucian | Citeste articolul

Acesta va efectua studii interdisciplina...

Parteneri