Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Iubitorii de tradiţii româneşti îşi pot cumpăra sejururi prin programul ‘Vacanţă la ţară’ la preţuri ce pornesc de la 150 de lei pentru o persoană

Publicat de radiomures, 24 martie 2014, 13:26

Potrivit Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural, programul, ajuns la cea de-a 23-a ediţie, este în plină desfăşurare şi se va finaliza în data de 13 iunie.

În cadrul acestuia, la o pensiune de 2 margarete, tariful pentru 5 nopţi de cazare în cameră dublă ajunge la 150 de lei/persoană, la unităţile de 3 şi 4 margarete la 195 lei/persoană, iar la cele de 5 margarete la 250 de lei/persoană.

Turiştii vor avea posibilitatea să descopere viaţa satului, tradiţiile locurilor respective, ospitalitatea specifică acestui tip de turism şi, nu în ultimul rând, pot servi o masă tradiţională cu bucate specifice fiecărei zone pentru care vor opta.

Filialele ANTREC participante, în prima fază, la acest program sunt cele din Argeş, Alba, Braşov, Covasna, Maramureş, Suceava, Neamţ şi Mehedinţi.

Agerpres

 

 

Creşterea încasărilor la bugetul de stat şi corectarea inechităţilor din sistemul public sunt pilonii pe care se bazează măsurile fiscale
Social miercuri, 2 iulie 2025, 19:36

Creşterea încasărilor la bugetul de stat şi corectarea inechităţilor din sistemul public sunt pilonii pe care se bazează măsurile fiscale

Creşterea încasărilor la bugetul de stat, prin majorarea unor taxe şi impozite precum şi corectarea inechităţilor din sistemul public sunt cei...

Creşterea încasărilor la bugetul de stat şi corectarea inechităţilor din sistemul public sunt pilonii pe care se bazează măsurile fiscale
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie solicită o analiză a cheltuielilor bugetare
Social miercuri, 2 iulie 2025, 17:54

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie solicită o analiză a cheltuielilor bugetare

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie a cerut Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu...

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie solicită o analiză a cheltuielilor bugetare
Controale la toate gropile de gunoi municipale din ţară
Social miercuri, 2 iulie 2025, 16:51

Controale la toate gropile de gunoi municipale din ţară

Ministerul Mediului şi Garda Naţională de Mediu, cu sprijinul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, au început astăzi controale...

Controale la toate gropile de gunoi municipale din ţară
295.000 de lei strânşi la „Braşov Heroes”
Social miercuri, 2 iulie 2025, 14:52

295.000 de lei strânşi la „Braşov Heroes”

Fundaţia comunitară Braşov anunţă că la a 12-a ediţie a campaniei de strângere de fonduri „Braşov Heroes”, derulată în...

295.000 de lei strânşi la „Braşov Heroes”
Social miercuri, 2 iulie 2025, 14:48

La Psihiatria din Sânpetru, ar putea fi amenajată o secție specială pentru depedenții de droguri

Secțiile psihiatrie ale Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov au fost relocate în localitatea Sânpetru, într-un spațiu modern...

La Psihiatria din Sânpetru, ar putea fi amenajată o secție specială pentru depedenții de droguri
Social miercuri, 2 iulie 2025, 14:21

Focar de pestă porcină în Remetea, județul Harghita

28 de porci de diferite vârste au început să prezinte simptome în urmă cu câteva zile și, deși au primit un tratament, mulți dintre ei au...

Focar de pestă porcină în Remetea, județul Harghita
Social miercuri, 2 iulie 2025, 12:43

Salinitatea de la Fântânele şi Târnăveni continuă să fie monitorizată. Se constată o scădere a valorilor înregistrate

Specialiştii de la Apele Române Mureş, împreună cu reprezentanţii operatorului de apă regional Aquaserv, au continuat şi azi prelevările...

Salinitatea de la Fântânele şi Târnăveni continuă să fie monitorizată. Se constată o scădere a valorilor înregistrate
Social miercuri, 2 iulie 2025, 12:41

Peste 9.000 de angajaţi din Finanţe şi ANAF protestează azi la nivel național

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Finanţe Sed Lex, Vasile Marica, susţine că peste 9.000 de angajaţi din Finanţe şi ANAF...

Peste 9.000 de angajaţi din Finanţe şi ANAF protestează azi la nivel național