Primul produs tradiţional înregistrat în România este pâinea ,,Adriana” produsă la Braşov
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a acordat atestatul cu numărul 01 unui producător de pâine tradiţională din Braşov. Pîinea este făcută din făină de grîu albă din Ţara Bîrsei, drojdie, apă, sare şi cartofi din zona Braşov şi Covasna. Procedeul de obţinere este tradiţional şi se respectă întocmai cantităţile de materie primă, divizarea aluatului, modelarea şi baterea cojii. În final, ambalarea pâinii se face manual. Prima pîine din România cu certificat de produs tradiţional costă 4 lei kilogramul.
Atestatele pentru produsele tradiţionale eliberate anterior modificării legislaţiei rămîn valabile nouă luni de la data intrării în vigoare a noului ordin. Eliberarea noului tip de atestat se face la solicitarea operatorului economic, după verificarea vechiului caiet de sarcini şi a spaţiului destinat producţiei. Produsele înregistrate în Registrul Naţional al Produselor Tradiţionale vor avea pe etichetă un logo de produs tradiţional, acesta fiind proprietatea exclusivă a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Nicoleta Ghişa
Sursa: www.romania-actualitati.ro