Sighişoara ar putea avea, din august, un Centru Naţional de Informare şi Promovare Turistică

Cu o întîrziere de un an şi jumătate, însă.

Lucrările la Centru au început în iulie 2012 , termenul de execuţie prevăzut iniţial fiind de 7 luni.

După mai multe termene amânate, executantul lucrării (Ancora Cons SRL)  a intrat în insolvenţă, astfel că autorităţile locale au reluat procedura de achiziţie pentru lucrările rămase neexecutate.

S-a solicitat prelungirea termenului de implementare a proiectului cu încă 12 luni, contractul fiind câştigat de o firmă de construcţii din Mediaş.

Cu puţin noroc, Sighişoara va  avea, la mijlocul acestui an,  Centrul de Informare şi Promovare Turistică, spune purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Sighişoara, Alina Aldea:

Prin înfiinţarea Centrului de Informare şi Promovare Turistică se urmăreşte promovarea Sighişoarei pentru  valoarea ei  istorică, arhitectonică şi culturală, pe plan naţional şi internaţional, dar şi creşterea numărului de turişti.

La nivel naţional sunt 10 astfel de centre care vor fi interconectate, celelalte 9 centre fiind Bucureşti şi 8 reşedinţe de judeţ.

Valoarea totală a proiectului de la Sighişoara este de 1,9 milioane de lei,  dintre care 85% sunt fonduri europene nerambursabile, 13% din bugetul naţional şi 2% de la bugetul local.

Cristina Bulbescu

 

 

Sursa: Primăria Sighişoara

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

GRAFFITI, cu Diana Gherendi cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9751RON-0.0004
  • usd 0.1164 1 0.00030

  • chf 5.0460 1 -0.0272

  • aud 3.0532 1 -0.0037

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Stomatologii acuză că nu pot procura ant...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Colegiul Medicilor Stomatologi din Român...

Inundată de ape de inflitrație din pârâu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În urma precipitațiilor abundente de lun...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

ALEGERI LOCALE 2024 | Infrastructura de ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Potrivit președintelui Consiliului Județ...

Parteneri