1 Mai, Ziua Internaţională a Muncii, este marcată, în lumea întreagă, în moduri diferite

Ea a intrat în istorie în urmă cu 128 de ani, după manifestaţiile muncitorilor din Chicago pentru stabilirea zilei legale de muncă de opt ore, care au degenerat în confruntări violente cu poliţia, soldate cu victime de ambele părţi.

Violenţe au avut loc şi astăzi, iar la Moscova a fost organizată, pentru prima dată după mult timp, o defilare gigant în stil sovietic.

Agenţiile de presă scriu că, în contextul crizei ucrainene, preşdintele rus, Vladimir Putin, vrea să demonstreze, prin această adunare, că tot poporul îl sprijină şi-i aprobă ambiţiile.

Proteste de 1 Mai au avut loc în oraşul turc Istanbul.

Poliţia a folosit tunuri de apă şi gaze lacrimogene, în timp ce sute de persoane au încercat să sfideze o interdicţie vizând organizarea de demonstraţii în Piaţa Taksim.

În România, Ziua Muncii a fost sărbătorită prima dată în 1890, ulterior fiind folosită de regimul comunist în scop propagandistic.

După Revoluţia din decembrie 1989, începutul „Lunii florilor” devine încet-încet punctul de start al sezonului estival: zi liberă, legată adesea de week-end. 1 Mai este un bun prilej pentru o primă escapadă spre Litoral sau pentru un grătar, cu prietenii, în mijlocul naturii.

 

 

Sursa: ziare.com

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9759RON0.00010
  • usd 0.1174 1 0.0004

  • chf 5.0891 1 -0.0057

  • aud 3.0287 1 -0.0194

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocşi şi greco catolici su...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este ziua în care ne amintim de Cina cea...

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Cursuri de înot pentru bebeluși, de la u...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Târgumureșeanul Norbert Trandafir este c...

Parteneri