Asociația Bio România a organizat la Academia de la Sâmbăta de Sus, din jud.Brașov, conferința anuală a producătorilor și specialiștilor din agricultura ecologică

Principalul scop al evenimentului este susținerea acestei categorii de fermieri.

Câțiva zeci de fermieri din întreg județul Brașov, au participat zilele trecute la conferința anuală a fermierilor și specialiștilor din agricultura ecologică.

Cei prezenți la întâlnirea care a avut loc la Academia de la Sâmbăta de Sus, au putut afla avantajele certificării ca producător bio, etapele pe care un fermier trebuie să le parcurgă spre această certificare și au stat de vorbă cu câțiva fermieri de succes din domeniu, spune președintele Asociației Bio România, Marian Cioceanu.

La ora actuală, în România, există peste 15.000 de fermieri certificați bio. Din păcate, în jud. Brașov, numărul acestora a scăzut până la aproape 700 de producători, spune consilierul Direcției Agricole Brașov, Cornel Cornea.

Cu toate acestea, zona Brașovului se mândrește și cu producători unici în Europa, spune Marian Cioceanu.

Reducerea TVA-ului la produse agricole ecologice, ar fi benefic atât pentru fermieri cât și mai ales pentru consumatori, e de părere Dan Florea, unul dintre fermierii brașoveni.

La ora actuală, clienți pentru produsele bio românești există, însă, din cauza prețurilor ridicate, numărul celor care își permit astfel de produse rămâne deocamdată foarte mic.

Vali Blajovan

 

 

 

Sursa: energyworld.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9746RON-0.0002
  • usd 0.1149 1 -0.0005

  • chf 5.0327 1 -0.0042

  • aud 3.0518 1 -0.0123

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Maternitate la standarde occidentale, la...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul corp de clădire al Maternității Bra...

Viitorii arhitecţi se reunesc la Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

O nouă ediție a Congresulului Marisiensi...

Stomatologii acuză că nu pot procura ant...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Colegiul Medicilor Stomatologi din Român...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Sepsi Sf.Gheorghe l-a transferat pe atac...

Stan Lucian | Citeste articolul

Prim-divizionara de fotbal Sepsi OSK Sf....

Parteneri