Prefectul Harghitei a solicitat, azi, aprobare de la Ministerul Mediului pentru împuşcarea unei ursoaice cu pui care provoacă stricăciuni mari în localităţile Voşlobeni şi Izvoru Mureşului

Adrian Jean Andrei a declarat pentru Agerpres că Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din Gheorgheni a organizat în fiecare noapte acţiuni de alungare a usoaicei, iar echipa de specialişti de mediu din cadrul Proiectului Life Ursus a monitorizat situaţia.

Întrucât problema nu a fost rezolvată, iar ursoaica este tot mai agresivă, prefectul a solicitat ca aprobarea dată iniţial de Ministerul Mediului pentru relocarea animalului să fie modificată într-una de împuşcare, urmând ca puii să fie duşi la Centrul de Reabilitare a Urşilor Orfani de la Bălan.

Primarul din Voşlobeni, Mihail Tinca, spune că de o lună mai multe ursoaice cu pui vin în fiecare seară în comună, intră în 2-3 gospodării şi fac ravagii. Potrivit primarului, este vorba de peste 30 de gospodării atacate şi de sute de păsări ucise, precum şi garduri sau coteţe distruse. Ultimul atac a avut loc noaptea trecută, în staţiunea Izvoru Mureşului, unde un urs a intrat în câteva gospodării, a distrus gardurile şi a ucis găini şi iepuri.

Numărul incidentelor provocate de animalele sălbatice, în special urşi, s-au înmulţit în această vară, în Harghita. De la începutul anului, la Agenţia de Protecţia Mediului au fost depuse peste 60 de sesizări în acest sens.

Agerpres

 

 

Sursa: infomm.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9758RON-0.0007
  • usd 0.1170 1 -9.9999

  • chf 5.0948 1 0.0116

  • aud 3.0481 1 0.0161

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Poşta Română a început azi distribuirea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Poşta Română a început de astăzi distrib...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Bani prin programul „Anghel Saligny” pen...

Stan Lucian | Citeste articolul

Astăzi, la Ministerul Dezvoltării, Lucră...

Parteneri