Câteva sute de pelerini sunt aşteptaţi, mâine, la hramul mănăstirii de la Valea Mare
Slujba Sfintei Liturghii la Mănăstirea din Valea Mare cu hramul ‘Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul’ va fi oficiată de IPS Ioan Selejan, arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, împreună cu un sobor de preoţi.
Mănăstirea, aflată la şapte kilometri de Întorsura Buzăului, a fost ridicată de regretatul părinte Gheorghe Avram, fostul stareţ al mănăstirii Dervent din Arhiepiscopia Tomisului, originar din judeţul Covasna.
Anul trecut, la hramul mănăstirii, IPS Ioan a împărţit credincioşilor câteva sute de steaguri tricolore cu rugămintea de a le arbora cu mândrie la marile sărbători naţionale şi religioase.
Şirul hramurilor în mănăstirile din Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei a început duminică, 22 iunie a.c la Mănăstirea de maici „Sfinţii români” de la Mărcuşa şi va continua până în luna septembrie la mănăstirile de la Topliţa, Sita Buzăului, Izvorul Mureşului, Făgeţel şi Moglăneşti.
Mara Deleanu
Sursa: manastirea_valea_mare.crestinortodox.ro