La Luduş se lansează, azi, cartea „Revoluţia de la 1848 în Câmpia Transilvaniei”, scrisă de regretatul profesor Ioan Olteanu

Evenimentul va avea loc la ora 19, la Casa de Cultură „Pompei Hărăşteanu” din Luduş, si este organizat de Institutul de Studii culturale ALPHA, Universitatea „Petru Maior” din Tirgu-Mures şi Editura „Arhipelag XXI”.

Profesorul universitar Iulian Boldea a precizat că volumul reprezintă lucrarea de doctorat a fostului istoric şi profesor Ioan Olteanu.

Fost profesor de istorie la liceul din Luduş, Ioan Olteanu a ocupat funcţia de primar al oraşului în anii 1991-1992.

A colaborat cu studii istorice și poezii la prestigioasele reviste Vatra, Steaua sau Tribuna şi a publicat, sub pseudonimul Paul Pretor, cartea de poezii Pădurea sub cuvinte (1992).

Ioan Olteanu a devenit post-mortem cetățean de onoare al oraşului Luduş, numele său fiind atribuit Școlii generale din Gheja, dar și unei străzi din Luduș.

Ioan Olteanu (1942-1998) a absolvit Facultatea de istorie-filosofie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj (1960-1965). A fost profesor de istorie la Liceul teoretic nr. 2 din Luduş. A ocupat funcţia de primar al oraşului Luduș, în 1991-1992. A colaborat cu studii istorice și poezii la Vatra, Steaua, Tribuna, Amfiteatru ş.a. A fost membru al Societății de științe istorice şi metodist al Inspectoratului Școlar județean Mureș. A publicat, sub pseudonimul Paul Pretor, cartea de poezii Pădurea sub cuvinte (1992). Postum, la Editura Arhipelag XXI a apărut volumul bilingv Poeme/ Poèmes (2013). „Cetățean de onoare” (post-mortem) al oraşului Luduş. Numele său a fost atribuit Școlii generale din Gheja și unei străzi din Luduș.

Valeriu Russu                                                           

 

Sursa: punctul.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

ACASĂ ÎN ARDEAL- CREDO cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

FCSB este campioană!

Rotar Mirela | Citeste articolul

Etapa a 7-a din play-off-ul SuperLigii d...

Parteneri