Organizaţia Studenţească de Medicină de Urgenţă salută proiectul de lege a voluntariatului

Actul normativ, adoptat săptămâna trecută de Parlament, consideră perioada de voluntariat experienţă profesională, nu şi vechime în muncă.

Astfel, tinerii care vor alege să lucreze fără bani în folosul comunităţii vor primi certificate de competenţe. Experienţa de voluntar va fi considerată experienţă profesională şi ar putea spori şansele de angajare în domeniile dorite.

Noutatea legislativă este salutată în primul rând de ONG-uri, care speră că astfel vor avea mai multe persoane care să le ajute în munca lor.

Magdalena Bercea a precizat că această lege va ajuta şi ONG-urile mai puţin cunoscute,  pentru că în organizaţiile puternice, cum este Crucea Roşie, există deja liste de aşteptare pentru voluntari.

Proiectul este apreciat şi de voluntari, care astfel se simt mai motivaţi să presteze muncă în folosul comunităţii.

Preşedintele Organizaţiei Studenţeşti de Medicină de Urgenţă, Oana Mateş, este de părere că proiectul este mai mult decât binevenit, mai ales că mulţi dintre voluntarii SMURD sunt studenţi, care vor beneficia de această perioadă şi la angajare.

Potrivit ultimului Eurobarometru, din 2010, România are aproximativ 4,4 milioane de voluntari, respectiv 20 la sută din populaţia ţării, având una dintre cele mai scăzute medii de implicare în comunitate din Europa.

Raluca Creţ

 

 

Sursa: blogunteer.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PASAJ URBAN cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1162 1 0

  • chf 5.0773 1 -0.0038

  • aud 3.0537 1 0.00519

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Spitalul Oncologic de la Tg. Mureș va de...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Clădirea are 5 nivele și o suprafață tot...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Opera rock „Meșterul Manole”, la Biseric...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un spectacol de neratat este programat s...

10 milioane de lei din PNRR pentru reduc...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La Institutul de Urgență pentru Boli Car...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Scriitorul Mircea Dinescu, prezent dumin...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” ...

Parteneri