Tipografie istorică, o nouă atracţie la Muzeul „Casa Mureşenilor” din Brașov

Este vorba despre o tipografie funcţională, reconstruită după un dispozitiv care a existat în secolul al XIX-lea, în clădirea în care astăzi activează instituția de cultură, spune Valer Rus, directorul muzeului „Casa Mureșenilor”.

Acţiunea face parte din proiectul „De la Gutenberg la Mureşianu – proiect de reconstituire a unei tipografii istorice”, implementat de Muzeul „Casa Mureşenilor”, cu finanţare din partea Administraţiei Fondului Cultural Naţional şi cu sprijinul partenerilor săi Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, Asociaţia Cavalerii Cetăţilor Bârsei, Şcoala Generală nr. 6 „Iacob Mureşianu”, Liceul „Andrei Mureşanu” şi Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”.

Tipografia „Andrei Mureșianu” era folosită în acele vremuri de către redacţia ziarului „Gazeta de Transilvania” iar înainte de rconstruirea tipografiei, doi specialişti ai muzeului brașovean vor face o documentare istorică atât la Muzeul „Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti” din Târgovişte cât şi la „Gutenberg Museum” Mainz, Germania.

Brașovenii și turiștii care vor trece pragul muzeului, începând din luna septembrie, vor pleca și cu o mică amintire, își vor putea tipări numele pe o pagină de ziar.

Primii 200 de beneficiari ai proiectului vor fi elevii școlilor participante la proiect, după care suvenirul va fi oferit în preţul biletului de intrare.

Proiectul va începe cu realizarea de replici ale zeţăriei, ale rotativei tipografice şi a unei matriţe tipografice, acestea urmând a fi integrate într-un concept care va întregi expoziţia permanentă a muzeului.

Valoarea totală a proiectului este de 56.386 de lei, din care 42.200 lei reprezintă finanţarea nerambursabilă venită de la Administraţia Fondului Cultural Naţional, iar 14.186 sunt cofinanţare de la Consiliul Judeţean Braşov. 

Vali Blajovan

 

 

Sursa: www.tipografienonstop.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9756RON0.00030
  • usd 0.1161 1 -0.0011

  • chf 5.0909 1 -0.0065

  • aud 3.0503 1 0.00119

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Mii de gulguţe se vor aprinde astăzi în ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Acestea sunt nişte bărcuţe de hârtie pe ...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Atenție tg.mureșeni! Ursii de la Platoul...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Atenționarea vine din partea autoritățil...

Ministerul Familiei a pus în transparenţ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Ministerul Familiei a pus în transparenţ...

Parteneri