Dacă în ţară scade cu 30 % numărul de spectatori la teatru, anul trecut Naţionalul târgumureşean şi-a crescut audienţa cu 30 de procente
Este constatarea directorului general al Naţionalului târgumureşean Gasparik Attila, făcută astăzi într-o inedită conferinţă de presă, ţinută pe esplanada din faţa intrării principale cu prilejul deschiderii stagiunii 2014-2015.
El spune că, de fapt, nu prea au existat concedii pentru mulţi actori, asta pentru a menţine un anumit nivel de profesionalism şi atractivitate a Teatrului, care s-a constatat în ultimii 3 ani.
Secţia română a Teatrului Naţional Târgu-Mureş îşi deschide porţile, la a 53-a stagiune cu 8 premiere, 4 în sala mare de spectacole şi câte 2 în Sala Mică şi Sala Parking.
Directorul artistic al Teatrului Național din Târgu-Mureș, Alina Nelega a pecizat că, pentru secţia română stagiunea va începe la sfârşitul lunii septembrie cu spectacolul „Dinte pentru dinte”, în regia lui Cristian Juncu.
Ea a dat câteva exemple ale celor mai interesante spectacole şi proiecte artistice ale companiei „Liviu Rebreanu”:
Premierele stagiunii 2014-2015
Sala Mare
DINTE PENTRU DINTE de Yasmina Reza, regia Cristian Juncu
POVESTE DE CRĂCIUN după Charles Dickens, regia Oana Leahu
VISUL UNEI NOPŢI DE VARĂ după William Shakespeare, regia Vlad Massaci
STEAUA FĂRĂ NUME de Mihail Sebastian, regia Erwin Şimşhensohn, Sala Mică
REGELE CHIOR de Marc Crehuet, regia Kincses Elemér
SOŢ DE VÂNZARE de Mihail Zadornov, regia Varga Csaba, Sala Parking
DOUBLE BIND un spectacol de Kincses Réka şi Alina Nelega
SHOES un spectacol de Scott Johnston
Spectacole invitate:
PAR/IMPAR după Visul unei nopţi de vară de Shakespeare, coregraf Kozma Attila, Baletul din Miskolc
VICTIMĂ DE PRIMĂVARĂ coregrafia Juronics Tamás, Baletul din Szeged
NUNTA LUI FIGARO de Mozart, regizor Novák Péter, Opera Maghiară din Cluj
ELLING regia Michał Wawrzecki, Teatr Śląski, Katowice, Polonia
CINEMA! regia Beppe Navello, Teatr Śląski, Katowice, Polonia
Fabulamundi. Playwriting Europe, prezentări scenice:
BUFNIŢA, VÂNTUL ŞI NOI de Fabrice Mélquiot
ÎN AFARA JOCULUI de Enzo Cormann
CONSENS ŞI… de Dirk Lauke
NEBUNI ŞI CLOVNI/DIN UMBRĂ de Antonio Lera
Reluări:
DON QUIJOTE, un spectacol de Ada Milea şi Mihai Măniuţiu, CARMINA BURANA după Carl Orff, regizor: Gigi Căciuleanu
ŞCOALA NEVESTELOR după Moliere, regizor: Cristian Juncu
POVESTE IRLANDEZĂ, un spectacol de Oana Leahu
CĂSĂTORIA de N. V. Gogol, regizor: Tufan Imamutdinov
ÎN TRAFIC, un spectacol de Alina Nelega, MARTIRI de Marius von Mayenburg, regizor: Theodor Cristian Popescu
CAMERA 701 de Elise Wilk, regizor: Rareş Budileanu, PORTUGHEZUL de Egressy Zoltán, regizor: Kincses Elemér
FORMA LUCRURILOR de Neil LaBute, regizor: Adrian Iclenzan, CLOACA de Maria Goos, regizor: Theodor Cristian Popescu
CAMPIONATUL DE IMPROVIZAŢIE coordonat de Vlad Massaci, CONTRA IUBIRII de Esteve Soler, regizor: Radu Nica
PUNCT TRIPLU un spectacol de Bogdan Georgescu
Abonamente:
Abonamentul Mecenat „Paul Gusty” valabil la toate premierele Companiei Liviu Rebreanu şi la trei spectacole invitate, Abonamentul „Ion Fiscuteanu”, flexibil cu 5 unităţi, Abonamentul „Cornel Popescu”, flexibil cu 4 unităţi pentru pensionari, studenţi şi elevi.
Unităţile abonamentelor flexibile pot fi folosite pe toată durata stagiunii 2014-2015 la alegere, la orice spectacol din repertoriul Companiei Liviu Rebreanu- excepţie fac premierele şi spectacolele invitate.
Unităţile unui abonament flexibil pot fi folosite şi cu o singură ocazie de către mai multe persoane. Locurile la spectacolul ales trebuie rezervate cu cel puţin 24 ore înainte de spectacol la agenţia de bilete din Palatul Culturii.
Vali Russu
Sursa: RTM/Vali Russu