Toţi condamnaţii din dosarul ICA au ajuns la penitenciarul Rahova, unde vor rămâne în carantină timp de 21 de zile
Mandatele de încarcerare a condamnaţilor din dosarul ICA au ajuns la poliţie.
Dan Voiculescu şi Gheorghe Mencinicopschi plecat de puţin timp de la sediul IPJ Ilfov spre penitenciarul Rahova.
Sorin Pantiș, Jean Cătălin Sandu, Corneliu Popa și Flavius Pop, care s-au predat la sediul Poliției Capitalei au ajuns deja la Rahova.
Condamnaţii vor sta în penitenciar, în carantină, timp de 21 de zile.
Azi, omul de afaceri şi preşedinte fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare fiind găsit vinovat pentru acuzaţia de spălare de bani.
Instanţa a dispus şi confiscarea sau sechestrarea unor propietăţi sau conturi bancare ale lui Voiculescu şi ale fiicelor sale.
Alţi şase inculpaţi din dosarul ICA au primit pedepse cu executare.
După pronunţarea sentinţei la Curtea de Apel Bucureşti, omul de afaceri Dan Voiculescu nu a avut nicio reacţie publică.
În schimb, una din fiicele lui, Camelia, cea care a preluat conducerea imperiului media fondat de tatăl ei, a susţinut că acesta nu a comis nicio faptă reprobabilă. Într-un comunicat de presă, Camelia Voiculescu a acuzat că decizia de condamnare a tatălui ei ar fi o încercare vădită de intimidare a postului de ştiri din România, Antena 3, parte a Grupului Intact.
La rândul său, premierul Victor Ponta a precizat, astăzi, într- o postare pe Facebook, că a luat act de decizia din dosarul ICA şi a dat asigurări că în calitate de lider politic va face tot ce stă în puterile sale ca jurnaliştii Antena 3 şi toţi jurnaliştii din România să-şi poată desfăşura activitatea profesională conform dreptului constituţional la libera exprimare şi independenţa presei.
RRA
Sursa: www.enational.ro