Sindicaliştii din Administraţie pichetează, astăzi, sediul Primăriei Bucureşti, cerând aplicarea Legii salarizării unitare

Protestele sunt programate să înceapă la ora 16 şi vor dura o jumătate de oră.

Potrivit comunicatului remis de FNSA, se cere reîntregirea veniturilor salariale avute la 31 decembrie 2009, plata orelor suplimentare, deblocarea posturilor vacante acolo unde este cazul şi urgentarea adoptării proiectului de modificare a Legii Poliţiei locale.

Reprezentanţii FNSA au anunţat că astfel de proteste vor avea loc în fiecare marţi, până pe 10 septembrie când se va organiza o pichetare sau un miting în faţa Guvernului, la care vor participa aproximativ 3 000 de sindicalişti din toată ţara. Protestele sunt programate să înceapă la ora 16 şi vor dura o jumătate de oră.

Potrivit comunicatului remis de FNSA, se cere reîntregirea veniturilor salariale avute la 31 decembrie 2009, plata orelor suplimentare, deblocarea posturilor vacante acolo unde este cazul şi urgentarea adoptării proiectului de modificare a Legii Poliţiei locale.

Reprezentanţii FNSA au anunţat că astfel de proteste vor avea loc în fiecare marţi, până pe 10 septembrie când se va organiza o pichetare sau un miting în faţa Guvernului, la care vor participa aproximativ 3 000 de sindicalişti din toată ţara.

Agerpres

 

 

 

Sursa: mediafax.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-0.0001
  • usd 0.1162 1 -0.0003

  • chf 5.0812 1 -0.008

  • aud 3.0485 1 -0.0007

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Opera rock „Meșterul Manole”, la Biseric...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un spectacol de neratat este programat s...

10 milioane de lei din PNRR pentru reduc...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La Institutul de Urgență pentru Boli Car...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

CCR a respins sesizarea ÎCCJ în legătură...

Stan Lucian | Citeste articolul

Curtea Constituțională a respins astăzi ...

Parteneri