Aristotel Căncescu şi Radu Ispas au fost reţinuti, azi, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie
Este vorba despre Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, şi Administratorul public al CJ Braşov – au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
Cei doi, dar şi vicepreşedintele CJ, Mihai Pascu şi şeful Serviciului de achiziţii publice, Emil Cirică, s-au aflat azi la audieri la DNA Braşov, într-un dosar de presupuse fapte de corupţie care vizează conducerea Consiliului Judeţean.
Este verificat modul în care au fost aprobate achiziţii publice şi au fost plătite lucrări, unele neefectuate, altele supraevaluate – după cum susţin anchetatorii.
Prejudiciul total estimat este de aproximativ 10 milioane de euro. Au fost efectuate şi mai multe percheziţii. Au fost vizate mai multe birouri din Consiliul Judeţean, trei sedii de firme şi zece locuinţe ale unor persoane fizice.
În jurul prânzului au fost aduşi pentru audieri la sediul DNA Braşov Aristotel Căncescu, preşedintele CJ Braşov, Mihai Pascu, vicepreşedintele Consiliului, împreună cu mai mulţi funcţionari ai acestei instituţii. Aceştia sunt suspectaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie.
Puteţi asculta mai jos declaraţiile preşedintelui CJ Braşov, Aristotel Căncescu şi pe cea a vicepreşedintelui CJ Braşov, Mihai Pascu.
Până la această oră, niciuna dintre aceste persoane nu a părăsit sediul DNA, iar procurorii nu au făcut nicio declaraţie.
RRA/ Agerpres
Sursa: gazetadesudest.ro