Arhiepiscopul Tomisului a fost audiat, azi, la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie

Înalt Preasfinţitul Teodosie nu a dorit să spună pentru ce a fost citat de procurori şi nici dacă va da declaraţii în calitate de martor sau de suspect.

În iulie 2009, IPS Teodosie a fost audiat la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie într-un dosar deschis în urma unei investigaţii jurnalistice, care a relevat anumite practici în modul de înscriere la Facultatea de Teologie de la Universitatea „Ovidius” din Constanţa.

Procurorii au început apoi urmărirea penală faţă de IPS Teodosie, pentru luare de mită şi instigare la fals intellectual.

Agerpres

UPDATE

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, a fost, azi, la DNA pentru a i se comunica că este urmărit penal.

Potrivit unor surse judiciare, înaltul ierarh este acuzat de luare de mită şi instigare la fals intelectual, într-un dosar în care a fost infirmată soluţia de scoatere de sub urmărire penală dată, în 2011, de DNA.

Arhiepiscopul ar fi cerut bani şi alte bunuri pentru a ajuta o persoană să ajungă preot.

La ieşirea din sediul DNA, arhiepiscopul Tomisului a declarat că a fost chemat într-un dosar mai vechi, confirmând că este vorba de o cauză din 2009.

Avocatul său a precizat că au existat lucrări noi care nu au fost evaluate de către procurori si a susţinut că în convorbirile aflate la dosar nu era absolut nimic infracţional şi ca atare nici nu puteau să stea la baza redeschiderii urmăririi penale. 

Agerpres

Sursa: www.ziuaconstanta.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

ACASĂ ÎN ARDEAL cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Cinemuzica, cu Veronica Ilie

Corina Muntean | Citeste articolul

National Geographic difuzează un nou ser...

Parteneri