Județul Mureș, locul 10 pe țară în clasamentul autorecenzării

     Până duminică, în județul Mureș au fost completate peste 95.000 de chestionare de recensământ.

Acest număr plasează județul Mureș în prima treime în clasamentul național în ceea ce privește numărul de chestionare completate pe platforma națională www.recensamantromania.ro.

      Aproape 70% dintre formulare au fost completate în centrele de autorecenzare asistată, iar 55% din total au fost în mediul rural.

Cu toate acestea, rezultatele cel puțin în orașe, sunt mai slabe decât estimările, spune șeful Direcției Județene de Statistică Mureș, Ioan Matei:

    Relativ bine merge recensământul în Mureș, cu toate că mă așteptam să mergem și mai bine, în ce sens? Faptul că această autorecenzare asistată a merg mult mai bine decât recenzarea persoanelor de acasă. Deci, avem undeva la peste 65% din formularele completate în aceste centre dar mă așteptam mai mult la autorecenzarea de acasă în condițiile în care aplicațiile la ora asta funcționează foarte bine și, noi, mureșenii, ziceam că suntem mai descurcăreți pe echipamentele electronice dar, deocamdată, se pare că nu este așa…

      Târgumureșenii mai în vârstă spun că e mai sigur să apeleze la centrele de autorecenzare asistată. În schimb, unele persoanele mai tinere, care știu să opereze calculatorul, spun că încă mai este timp pentru completarea chestionarelor:

În județul Mureș nu au fost sesizate probleme deosebite, în această etapă de autorecenzare, în schimb au fost semnalate situații în care s-au prezentat falși recenzori la locuințe din Târgu Mureș.

       Ioan Matei, coordonatorul recensământului din județul Mureș, atrage atenția cetățenilor că până în 15 mai nu se prezintă recenzori la locuințele private, iar după această dată, recenzorii vor avea elemente clare pentru a fi identificați de cetățeni.

În județul Mureș sunt, la această dată, 211 recenzori care lucrează în cele 212 centre fixe de autorecenzare asistată, dintre care 10 suntn amplasate în Târgu Mureș.

Cristina Bulbescu

VIDEOFM

Acum in emisie

GRAFFITI, cu Diana Gherendi cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9756RON0.00030
  • usd 0.1161 1 -0.0011

  • chf 5.0909 1 -0.0065

  • aud 3.0503 1 0.00119

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Mii de gulguţe se vor aprinde astăzi în ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Acestea sunt nişte bărcuţe de hârtie pe ...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Atenție tg.mureșeni! Ursii de la Platoul...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Atenționarea vine din partea autoritățil...

Restricții de circulație în centrul muni...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Potrivit unui anunț al Primăriei Tg.Mreș...

Parteneri