Sanitas Covasna amână protestele

Conducerea Sindicatului Sanitas Covasna a decis să amâne acţiunile de protest programate pentru săptămâna viitoare

Decizia a fost luată în urma întâlnirii avute cu reprezentanţii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate şi cu cei ai Ministerului Sănătăţii, care au promis că vor rezolva problema subfinanţării spitalelor.

Liderul sindicatului Sanitas Covasna, Vasile Neagovici, a explicat că cele patru spitale publice din judeţ au intrat în impas financiar în urma modificării retroactive de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a procedurilor de decontare a cazurilor de internare de zi, respectiv doar a celor care beneficiază de trimitere de la medicul de familie sau de la medicul specialist. 

El a menţionat că în situaţia în care promisiunile nu vor fi onorate până în 25 octombrie a.c, Sanitas va relua acţiunile de protest programate iniţial pentru data de 13 octombrie a.c în faţa Prefecturii din Sfântu Gheorghe.

Managerii celor patru spitale publice din Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Covasna şi Baraolt au adresat luna trecută un memoriu conducerii Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate prin care au explicat situaţia şi au cerut să li se deconteze serviciile medicale prestate, arătând că măsura aplicată retroactiv este „incorectă şi ilegală”.

Mara Deleanu

 

Sursa: radiomures.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9757RON-0.0007
  • usd 0.1177 1 0.00020

  • chf 5.0905 1 -0.0059

  • aud 3.0498 1 0.013

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Mișcarea e cel mai bun remediu după mese...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Mersul pe jos, urcatul scărilor, antrena...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Cu aproape 50 la sută mai puţine persoan...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul de Interne anunţă că în perio...

Parteneri