Ziariştii mureşeni şi-au încercat aptitudinile de ţintaşi cu armament NATO
Conducerea Garnizoanei Tg.Mureş a organizat, azi, cupa presei la tir.
Aproximativ 20 de jurnalişti mureşeni au răspuns invitaţiei şi au ameninţat ţintele de tip „Siluetă picioare” cu armament şi echipamente NATO puse la dispoziţie de militarii Brigăzii 6 Operaţiuni Speciale din Tg.Mureş.
La final, ţintele au rămas în picioare, dar au fost complet ciuruite, după tirul executat de ziarişti cu pistoale Glock şi puşti de asalt de tip M4.
Conducerea Garnizoanei Tg.Mureş a felicitat jurnaliştii pentru rezultatele obţinute şi a explicat că asemenea activităţi vor fi organizate şi în viitor pentru a întări şi mai mult relaţia dintre presă şi instituţiile militare în vederea corectei informări a comunităţii cu privire la activităţile desfăşurate de unităţile şi subunităţile Armatei Române.
Cupa presei la tir a fost prima acţiune dintr-un şir de manifestări culturale, artistice, militare şi religioase care se vor desfăşura la Tg.Mureş, pe tot parcursul săptămânii viitoare, pentru cinstirea zilei de 25 octombrie, Ziua Armatei României.
Sursa: tirgumureseanul.ro